Abonații "U" Cluj își pot păstra locul preferat pe Cluj Arena. Campanie dedicată abonaţilor din sezonul trecut

Abonații "U" Cluj își pot păstra locul preferat pe Cluj Arena. Campanie dedicată abonaţilor din sezonul trecut
Fanii "U" Cluj, pe Cluj Arena | Foto: Cristi Cosma / FC Universitatea Cluj

FC Universitatea Cluj lansează abonamentele pentru sezonul 2018/2019 cu o campanie de două săptămâni dedicată exclusiv celor care au deținut un abonament în sezonul trecut.

 

Campania, anunţată luni pe site-ul oficial, se desfăşoară în perioada 28 mai - 10 iunie, se adresează exclusiv celor care au avut un abonament FC Universitatea Cluj pentru sezonul 2017/2018 şi le oferă acestora posibilitatea de a-şi păstra în sezonul 2018/2019 locul pe Cluj Arena din sezonul precedent.

Abonamentele pentru sezonul 2018/2019 includ toate cele 19 partide de pe teren propriu din Liga 2 și partidele de pe teren propriu din Cupa României. "La începutul lunii august, Cluj Arena este închiriat pentru organizarea festivalului Untold, astfel că primele meciuri din Liga 2 se vor disputa pe un alt stadion, ce va fi anunțat în timp util de către FC Universitatea Cluj", au anunţat "Şepecile roşii".

După 10 iunie, locurile deţinute de abonaţii din sezonul 2017/2018 care nu au fost păstrate prin încheierea unui nou abonament în perioada 28 mai - 10 iunie 2018 vor fi considerate vacante şi vor putea fi achiziţionate de oricine, în cadrul campaniei generale de vânzare a abonamentelor, au mai precizat reprezentanţii clubului studenţesc.

Mai multe detalii despre campania de abonamentele dedicată exclusiv celor care au deținut un abonament în sezonul trecut, pe www.fcuniversitateacluj.ro.

Comenteaza