Adversar de top pentru “U” Cluj în primul meci al anului din Liga Florilor

Adversar de top pentru “U” Cluj în primul meci al anului din Liga Florilor

Handbalistele pregătite de Alin Bondar vor întâlni liderul campionatului, SCM Râmnicu Vâlcea, singura echipă neînvinsă în actualul sezon.

După un început slab de campionat, cu opt înfrâgeri consecutive, clujencele au reușit două victorii în ultime partide din 2018 și speră la salvarea de la retrogradare. În pauza competițională, “studentele” au arătat o evoluție în joc și au obținut victorii cu echipe în partidele amicale, cu echipe importante din campionat. În primul meci oficial din noul an, elevele lui Alin Bondar se vor deplasa pe terenul liderului SCM Râmnicu Vâlcea, singura echipă neînvinsă în actuala stagiune.

Antrenorul formației clujene s-a arătat încrezător după perioada de pregătire. “Sunt foarte mulțumit de cum au abordat fetele perioada de pregătire. Am avut o constanță bună atât în antrenamente, cât și în meciurile amicale. Sperăm să fim la fel de constanți și în jocurile oficiale, mai ales că începem campionatul în condiții foarte dure, având patru deplasări consecutive”, a declarat Alin Bondar.

Tehnicianul “studentelor” a vorbit și despre probleme de lot cu care se confruntă. “Avem trei accidentări: Reka Tamas, care este din vară accidentată și o așteptăm la pregătire în luna februarie, Sonia Vasiliu are o problemă la spate și va reveni tot în februarie, iar Ionica Munteanu a început ușor antrenamentele și vom vedea când va fi aptă 100%”, a precizat antrenorul.

Clujencele și-au aflat și adversarul din 16-imile Cupei României. Universitatea Cluj va întâlni CSU Știința București, formație din Seria B, a Diviziei A, al doilea eșalon valoric din handbalul feminin. În sezonul trecut, “studentele” s-au oprit în optimi, fiind învinse de CSM Bistrița. Partida dintre “U” Cluj și SCM Râmnicu Vâlcea se va disputa joi, 10 ianuarie, de la ora 18:00.

Comenteaza