Adversar din Norvegia în turul III al Cupei Cupelor
- Scris de Septimiu Fantea
- 13 Oct 2011, 00:24
- Sport
- Ascultă știrea

Primul meci este programat pe 5 noiembrie în Sala Sporturilor "Horia Demian", returul urmând să aibă loc o săptămână mai târziu.
Deşi admit că la ora actuală numele adversarei nu le spune mare lucru, oficialii vicecampioanei şi-ar dori o victorie categorică în faţa propriilor suporteri, pentru a nu avea emoţii în privinţa calificării în manşa retur. "Orice formaţie care provine din handbalul norvegian feminin, ce dă campioana Europei, Larvik, la nivel de cluburi, campioana olimpică, la nivel de echipă naţională, reprezintă un adversar puternic pentru noi. Avem la dispoziţie aproape o lună de zile pentru a strânge informaţii despre această echipă şi pentru a vedea câteva meciuri din campionat sau poate chiar şi din cupele europene. Este clar că trebuie să jucăm extrem de bine în primul meci de pe teren propriu pentru a avea şanse la calificare. Vom face tot ce ne stă în putere pentru a merge mai departe, deşi nu este deloc uşor", a declarat pentru site-ul handbalvolei.ro directorul sportiv al "U" Jolidon, Cosmin Sălăjan.
Handbalistele vicecampioanei au fost la un pas de o calificare istorică în grupele Ligii Campionilor, dar înfrângerea suferită în faţa danezelor de la Viborg în finala turneului disputat luna trecută la Grena (37-21) le-a trimis în turul III al Cupei Cupelor.