Aegon Junior Open 2011 debutează la Cluj

Aegon Junior Open 2011 debutează la Cluj
Winners Tennis Club în colaborare cu Federaţia Europeană de Tenis va organiza de astăzi până pe 19 iunie turneul internaţional dedicat juniorilor în vârstă de 16 ani (băieţi şi fete) Aegon Junior Open 2011. Competiţia face parte din circuitul Tennis Europe Junior Tour şi se desfăşoară în premieră la Cluj-Napoca. Intrarea publicului va fi liberă.

La eveniment sunt aşteptaţi peste 100 de jucători din întreaga Europă. În prima zi de concurs vor fi programate 24 de meciuri, opt dintre ele la dublu, potrivit organizatorilor. "Cu o tradiţie de peste 30 de ani, circuitul Tennis Europe Junior Tour, din care face parte şi turneul de la Cluj, a crescut de la 40 de turnee la peste 300 în prezent. Importanţa acestui circuit este demonstrată şi de faptul că fiecare jucător aflat astăzi pe primele poziţii ale tenisului mondial a participat la acest campionat la începuturile carierei sale în tenis", a declarat Jacques Dupré, preşedintele Tennis Europe. Aegon Junior Open oferă juniorilor tenisului local şi naţional posibilitatea de a se afirma la nivel mondial. Tenismeni celebri precum Ivan Lendl, Steffi Graf, Roger Federer, Justine Henin sau Andy Roddick au obţinut primele rezultate notabile ale carierei participând la circuitul Tennis Europe Junior Tour.

 

 

Comenteaza