Video Foto „Alergătorul la bustul gol” din Cluj se antrenează chiar și pe zăpadă

Are 28 de ani, locuiește în Cluj-Napoca și lucrează ca îngrijitor de persoane vârstnice la domiciliu, iar în timpul său liber participă la competiții sportive în scop caritabil. El spune că scopul său pe acest pământ este acela de a inspira cât mai multă lume la mișcare în aer liber și de a ajuta copiii și persoanele în vârstă. 

„Am început să alerg în 2016, luna noiembrie, iar prima competiție a fost în iunie 2017, în Austria-Salzburg 30k trail. Neavând antrenament, am abandonat cursa la km 28. Până în 2018, alergam doar în pantaloni scurți și în tricou. Însă în 2019, am văzut un articol despre Wim Hof care a urcat pe Everest doar în pantaloni scurți și în sandale, lucru care m-a ambiționat și am început să alerg la bustul gol”.

Paul Năoian a profitat de prima zăpadă și a continuat alergarea pe dealurile Clujului. ''E fain la Cluj ! În sfârșit puțină zăpadă. Din păcate după 13k am rămas fără baterie la ceas ''.

Despre visurile sale, Paul spune că: „Top 1 este să particip la competiția de la Polul Nord, “cursa mică” de 193k, dar pentru a-mi îndeplini acest vis am nevoie de sponsori. Iar Top 2, să urc pe muntele Everest fără oxigen suplimentar”. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza