Alex Chipciu avertizează înaintea duelului decisiv cu Bosnia: "Va fi un meci diferit faţă de Austria"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:57
- Sport
- Ascultă știrea
Căpitanul Universității Cluj face parte din lotul echipei naționale a României pentru finalul preliminariilor Cupei Mondiale 2026.
Titular în meciul cu Austria din luna octombrie, câștigat de "Tricolori" cu 1-0, Alex Chipciu se numără din nou printre jucătorii convocați de Mircea Lucescu. Experimentatul fotbalist al Universității Cluj a analizat următorul adversar, Bosnia Herțegovina, și e convins că România va avea parte de un duel dificil.
"Suntem bine şi încrezători, meciul cu Austria ne-a dat încredere că putem bate naţionale puternice. Valoarea echipelor este diferită, dar meciul cu Bosnia va fi mai greu. Suntem montaţi, am fost montaţi şi cu Austria, şi cu ei ne-am gândit la o revanşă în termeni fotbaliştici.
Cred că în Bosnia ar trebui să avem alte arme faţă de meciul cu Austria, Austria e o naţională care domină şi vine peste tine. Vrea să controleze jocul, noi am profitat de treaba asta, domnul Lucescu a pregătit meciul în stilul ăsta, de a-i bloca foarte bine şi a-i surprinde pe spaţii.
Bosnia e o echipă care se apără, la Bucureşti s-a apărat mult, în Bosnia e şi terenul, care e mai greu, din ce am văzut, e mai greu pentru picioare. Ei sunt o echipă care stau cu şapte inşi pe linia de fund şi mai lasă doi prin faţă.
Sunt foarte periculoşi la fazele fixe, va fi un meci diferit faţă de Austria, dar sunt convins că domnul Lucescu va găsi armele pentru acest meci şi sperăm să câştigăm", a declarat Chipciu pentru as.ro.
Partida dintre România și Bosnia Herțegovina se va disputa sâmbătă, 15 noiembrie, de la 21:45.











