Alex Ioniță a explicat de ce nu a reușit să se impună la CFR Cluj: “Nu îmi puneam în evidenţă calităţile”

Alex Ioniță a explicat de ce nu a reușit să se impună la CFR Cluj: “Nu îmi puneam în evidenţă calităţile”
| Foto: digisport.ro

Mijlocașul în vârstă de 27 de ani a vorbit despre perioada petrecută alături de clubulul din Gruia și relația sa cu Dan Petrescu.

Sosit în ianuarie 2018 la CFR Cluj în schimbul sumei de un milion de euro, Alex Ioniță era privit drept jucătorul care poate fi decisiv în lupta pentru titlu. Totuși, mijlocașul nu s-a adaptat cerințelor lui Dan Petrescu și nu a impresionat. În prezent la Rapid, Ioniță a explicat motivele din spatele evoluților sale slabe în tricoul “feroviarilor”.

“Am trei titluri, dar nu am jucat atât de mult pe cum mi-aş fi dorit. Am pierdut foarte mult timp. Şi cu transferul la CFR, poate că nu am fost atât de inspirat, dar nu ştii dinainte ce îţi oferă viitorul.

Stilul de joc al dânsului (n.r. Dan Petrescu) era total diferit faţă de ce puteam eu să ofer, nu am înţeles niciodată de ce m-a vrut acolo şi nu aveam niciodată cum să mă integrez, pentru că nu făceam decât să alerg şi nu îmi puneam în evidenţă calităţile mele.

Şi atunci făceam faza defensivă, doar că nu mai aveam reuşite şi nu eram apreciat doar cu ceea ce făceam”, a declarat jucătorul la Digisport.

Alex Ioniță a jucat de 39 de ori pentru CFR Cluj, a înscris trei goluri și a oferit două pase decisive.

loading...
Comenteaza