Video Alin Tișe a anunțat cum este sprijinită „U” Cluj: „Nu doar ceea ce primești este un câștig, ci și ce nu plătești”

Alin Tișe a anunțat cum este sprijinită „U” Cluj: „Nu doar ceea ce primești este un câștig, ci și ce nu plătești”
| Foto: FC Universitatea Cluj

Consiliul Județean Cluj a alocat suma de 200.000 de lei pentru Universitatea Cluj, ca finanțare nerambursabilă pe anul 2022. Pe lângă asta, liderul forului administrativ județean a explicat de ce beneficii se mai bucură „studenții”.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a vorbit, la ZIUA LIVE (VIDEO la finalul articolului) despre situația formației care se luptă pentru promovarea în prima ligă.

„În ceea ce privește proiectele nerambursabile, mi-aș fi dorit să pot aloca finanțare la toate cluburile de fotbal, în măsura în care îndeplineau condițiile. Avem două echipe cunoscute de fotbal (CFR Cluj și „U” Cluj,-n.red.), însă doar Universitatea Cluj a primit finanțare. Din păcate, celălalt club nu a îndeplinit condițiile.

Sper ca Universitatea Cluj să poată să se bucure de bani și să promoveze. Legat de asta, aș spune că noi am prins bani în acest an pentru a reabilita tot ceea ce este nevoie la stadion. Anul viitor, dacă va fi nevoie vom înlocui gazonul cu unul hibrid în perspectiva Campionatului European de Tineret din 2023.

Din acest punct de vedere, vom încerca să menținem Cluj Arena la un nivel bun și să avem condiții. Și prin alocările și prin prețurile pe care noi le practicăm la stadion noi ajutăm clubul care benefciază de asta. Nu doar ceea ce primești este un câștig, ci și ceea ce nu plătești”, a declarat, la ZIUA LIVE, Alin Tișe.

Liderul CJ Cluj a mai afirmat că nu o să se bage niciodată la echipă, prin numiri de conducători sau antrenori.

„Încercăm să ajutăm prin ce putem. Noi nu ne pricepem să conducem echipele de fotbal sau să dăm soluții miraculoase. Alea trebuie să le lăsăm pe mâna specialiștilor. Eu n-o să numesc niciodată directori, manageri sau antrenori, așa cum se întâmplă în alte părți.

Obligația noastră este să susținem sportul, pentru că sunt banii clujenilor și noi îi administrăm. Mi-aș dori foarte mult ca echipa să promoveze și cred că are o șansă anul acesta, dar asta nu mai depinde de noi”, a conchis Tișe.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza