Amendat drastic de Comisia de Disciplină, Sorin Cârțu nu se potolește: "Ne gândim dacă vom face apel"
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Feb 2025, 13:08
- Sport
- Ascultă știrea

Președintele de onoare al celor de la CS U Craiova nu a părut mulțumit de sancțiunea dictată de forul FRF.
După ce a provocat un scandal uriaș la finalul partidei dintre olteni și Universitatatea Cluj, Sorin Cârțu a fost sancționat de Comisia de Disciplină din cadrul FRF. Chiar dacă a scăpat doar cu un avertisment, oficialul celor de la CS U Craiova a primit o amendă.
Este vorba despre 6.800 de lei pe care președintele de onoare al oltenilor va fi nevoit să îi achite. Chiar dacă forul FRF l-a sancționat, iar imaginile și rapoartele îl incriminează, Cârțu se gândește să atace decizia la Comisia de Recurs.
"Da, am aflat și eu. Așa s-a decis, nu prea aș vrea să comentez foarte mult pentru că se va interpreta. Dacă asta s-a stabilit e OK. Ne gândim dacă vom face apel", a fost reacția lui Cârțu, conform Fanatik.
Oficialul celor de la CS U Craiova ar fi scăpat de suspendare deoarece s-a considerat că "fapta de natură disciplinară este lipsită de orice pericol sau pericolul este minim ori, după caz, persoana sancționabilă dovedeste lipsa culpei".