ANALIZĂ. Cum s-au descurcat jucătorii trimiși de Hagi să pună umărul la promovarea Universității

ANALIZĂ. Cum s-au descurcat jucătorii trimiși de Hagi să pună umărul la promovarea Universității
| Foto: FC Universitatea Cluj, Cristian Cosma

ZIUA de Cluj a analizat impactul fotbaliştilor sosiți de la Viitorul Constanța la clubul universitar, în baza cifrelor realizate de aceștia în primele 12 etape și a notelor primite după fiecare meci.

“Studenții” s-au întărit serios înaintea debutului în liga secundă, cei mai mulți jucători sosind pe filiera Gică Hagi - Viitorul. Tinerii talentați propuși de echipa de la malul mării sunt împrăștiați prin toată țara, iar șase dintre ei și-au găsit locul în lotul “Șepcilor roșii”.

Cosmin Dur-Bozoancă, Tiberiu Căpușă, Kofi Twumasi, Doru Dumitrescu sau Cristian Gavra au devenit oameni de bază în echipa lui Adrian Falub. Dintre aceștia, doar atacantul este transferat definitv. În plus, trebuie menționat și Cristian Ene, vârful fiind împrumutat tot de la fosta campioană a României, însă în 2017.

Primul transferat în această vară a fost portarul Dur-Bozoancă, cu evoluții apreciate în tricoul Politehnicii Timișoara, în stagiunea precedentă. Tânărul goalkeeper a evoluat în toate cele 11 partide din campionat și a încasat nouă goluri. Intervențiile sale au salvat de multe ori puncte pentru clujeni. În ultima partidă, cea cu Dacia Unirea Brăila, portarul a scos o lovitură de la 11 metri. Conform notelor ZIUA, goalkeeperul a obținut o medie de 5.8. CONCLUZIA: Este un câştig evident pentru echipă

Apărătorul dreapta Tiberiu Căpușă este și el o noutate în lotul Universității. Jucătorul care a prins cinci meciuri în prima ligă în sezonul trecut a început ca titular în banda dreaptă a “studenților” și a evoluat în opt din cele 12 partide de campionat. Totuși, venirea lui Alexandru Coman și prezența lui Rareș Takacs în lot reprezintă o concurență serioasă pentru Căpușă. În ceea ce privește notele ZIUA, apărătorul lateral are o medie de 5.6, aceeaşi medie cu rivalul său pe post, Rareș Takacs. CONCLUZIA: Generează o binevenită concurență pe post

Singurul străin dintre jucătorii aduși de la Viitorul este mijlocaşul american Kofi Twumasi. Deși nu a început sezonul ca titular, a crescut de la meci la meci, adunând 8 prezențe și un gol, împotriva celor de la Aerostar Bacău. Chiar dacă impresionează prin modul în care recuperează baloane, Kofi este încă deficitar la capitolul pase și claritate în joc. Media notelor sale este 5.6. Pe postul său poate evolua și căpitanul Giurgiu, a cărui medie este de 7.2. CONCLUZIA: Nu a confirmat încă, dar are potențialul de a crește

Un alt fotbalist împrumutat de la fosta campioană este mijlocașul central Doru Dumitrescu. Fotbalistul ce are în palmares un titlul, în 2017, cu Viitorul a început sezonul ca titular. Mijlocașul a evoluat în nouă partide în acest sezon și a fost folosit pe mai multe posturi de către Adrian Falub. A pornit cu dreptul în primele etape, însă evoluţiile sale au lăsat apoi de dorit, culminând cu partida slabă făcută împotriva celor de la Daco-Getica, pe Cluj Arena. media notelor obținute de Dumitrescu este 5, în timp ce colegul său din centrul terenului, George Florescu, are media 6.6, în cinci jocuri. CONCLUZIA: Adus pentru mai multă creativitate și incisivitate la mijloc, mai degrabă a dezamăgit

Venit în pauză de iarnă a Ligii a 3-a, Cristian Ene a impresionat în primele șase luni în tricoul Universității. Tânărul atacant reprezenta, în eșalonul inferior, un pericol constant pentru apărările adverse. A și reușit să înscrie de 12 ori în tot atâtea meciuri. Totuși, în noul sezon, Ene a fost trimis mai mult în banda stângă, unde nu se simte în largul lui, iar cifrele o dovedesc. În cinci partide în Liga a 2-a, atacantul nu a reușit să înscrie niciodată. Jocul său slab este reflectat și de notele ZIUA, media sa fiind 4.6. Octavian Ursu, cel care a evoluat și el în banda stângă, are o medie de 6.6. CONCLUZIA: A dezamăgit, nereușind să repete în Liga 2 evoluțiile bune din sezonul trecut

Cel mai experimentat fotbalist dintre cei șase și singurul transferat definitiv, Cristian Gavra a fost și cel mai constant dintre toți cei sosiți de la Viitorul. Vârful care a mai trecut și pe la Gaz Metan Mediaș a reușit să înscrie de cinci ori în 12 partide. Atacantul are cea mai mare medie a notelor ZIUA, dintre cei șase fotbaliști veniţi pe filierea Viitorul. Gavra a are o medie de 6.5, fiind titluar pe postul de atacant central. CONCLUZIE: Este un câştig pentru echipă 

Comenteaza