Andone: "Următoarele trei etape sunt decisive pentru titlu"
- Scris de Septimiu Fantea
- 30 Apr 2012, 15:13
- Sport
- Ascultă știrea

"Feroviarii" au ocazia să facă un prim pas în acest sens mâine, când vor primi vizita formaţiei FC Braşov, cea care a furnizat surpriza rundei trecute, învingând Dinamo Bucureşti (2-0). Partida este programată la ora 21:30, în direct la Digi Sport, dar şi în format live-text pe site-ul ziuadecj.ro.
Prima victorie în noul mandat la CFR, 0-2 cu Ceahlăul Piatra Neamţ, a coincis cu revenirea "alb-vişiniilor" în fotoliul de lideri, iar Andone îşi face ultimele calcule pentru titlu. Mai precis, el crede că următoarele trei etape ar aduce echipa din Gruia mai aproape de câştigarea trofeului, asta în cazul unor victorii. "E prima victorie care o am aici. Cred că am făcut un joc bun, nu spectaculos, dar bun. Acum suntem doar la mâna noastră, cred că au înţeles şi jucătorii asta. Cele trei etape care urmează sunt decisive pentru titlu. Dacă luăm 9 puncte în mare parte suntem campioni, băieţii sunt conştienţi de asta. Pentru următorul meci am un singur jucător indisponibil, pe Liviu Ganea. Kapetanos a făcut deja trei antrenamente, e sănătos 100%, dar nu pregătit 100%", a declarat "Fălcosul". De altfel, el a lăudat adversara de mâine seară şi a făcut un nou apel la suporteri. "Braşovul vine după un egal cu "U" Cluj şi o victorie cu Dinamo, două echipe bune ale campionatului. Va fi o partidă grea, au un antrenor nou care nu a pierdut de când a preluat echipa. Sper să vină cât mai mulţi spectatori la meci", a încheiat Andone.
Sare: "Să rămânem în continuare concentraţi"
Unul dintre fotbaliştii pe care Ioan Andone a mizat în noul său mandat la CFR, Bakary Sare, spune că el şi coechipierii săi sunt obligaţi să continue şirul victoriilor în următoarele runde. "Important este că am ajuns la trei puncte de locul doi şi să continuăm seria victoriilor. În ceea ce mă priveşte, voi profita de şansa pe care mi-a dat-o antrenorul. Trebuie să rămânem în continuare concentraţi şi să ne pregătim cât mai bine", a precizat Sare.