Andrei Cordea a fost la câteva minute de transferul la CS U Craiova. Dezvăluiri de la negocieri

Andrei Cordea a fost la câteva minute de transferul la CS U Craiova. Dezvăluiri de la negocieri
| Foto: facebook.com/cfr1907

Marius Șumudică, antrenorul CFR-ului, a oferit detalii despre modul în care au decurs discuțiile dintre jucător și clubul din Oltenia.

Pe finalul perioadei de mercato, formația din Gruia ar fi putut rămâne fără cel mai important jucător din ofensivă, Andrei Cordea, care a fost aproape de un transfer la CS U Craiova. Antrenorul său, Marius Șumudică, a oferit detalii de la negocieri și a dezvăluit că fotbalistul a fost la doar 10 minute de mutarea în Oltenia.

"Cordea este jucătorul nostru, rămâne la CFR Cluj cel puțin până în iarnă. Sperăm să aibă evoluțiile de până acum, să mai marcheze niște goluri. Probabil, în iarnă, CFR va intra la discuții și vor apărea discuții, pentru că este un jucător vandabil.

A stârnit interes și în Saudia, nu doar la Craiova și sunt tatonări și în China, pentru că în două luni ei își fac planuri pentru noul sezon. A fost, Cordea, la 10 minute de Craiova.

La ora 12 fără 10 minute vorbeam cu el și îmi spunea toate detaliile contractului, îmi cerea și un sfat și i-am spus că decizia este la el, știe cel mai bine. E un caracter deosebit.

Înainte să semneze sau să se înțeleagă cu un club și mai sunt șapte minute ca să parafeze înțelegerea, iar el stătea la telefon cu antrenorul său, asta nu-mi denotă decât respect și nu pot deâct să-i ofer decât același respect", a explicat Șumudică, potrivit Fanatik.

Mutare a căzut în cele din urmă din cauza diferenței salariale. La CFR Cluj fotbalistul încasează 25.000 de euro lunar, în timp ce CS U Craiova îi oferea 23.000 de euro lunar și o primă de instalare.

Jucătorul în vârstă de 27 de ani a marcat de patru ori și a oferit un assist în 12 apariții în toate competițiile.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .