Andrei Miron, prezentat oficial la "U" Cluj: "Sunt fericit că am semnat. Am ajuns la un club de tradiție"

Andrei Miron, prezentat oficial la "U" Cluj: "Sunt fericit că am semnat. Am ajuns la un club de tradiție"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația clujeană a obținut semnătura apărătorului central care a evoluat ultima dată în Israel, la Hapoel Haifa.

FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Andrei Miron (28 de ani). Fundașul central cu peste 230 de apariții la nivelul primei ligi sosește la ”U” din postura de jucător liber de contract, după ce și-a reziliat înțelegerea cu echipa israeliană Hapoel Haifa.

„Sunt fericit că am semnat cu ”U” Cluj. Am ajuns la un club de tradiție, foarte iubit, cu un stadion frumos și suporteri mulți. Aștept să îmi pot ajuta colegii cât mai repede. Cred că obiectivul principal pentru acest sezon este să rămânem în prima ligă și clasarea pe un loc cât mai sigur”, a declarat Andrei Miron pentru fcucluj.ro

Născut la Galați în data de 28 mai 1994, Andrei Miron și-a făcut debutul la seniori alături de Oțelul Galați în sezonul 2014/2015, atunci când fosta campioană a României i-a dat șansa să apară de 22 de ori pe teren în campionat, perioadă în care a înscris un gol.

La primul sezon în Liga 1 a încheiat cu peste 1850 de minute jucate, în majoritatea partidelor fiind integralist. Singurul său gol pentru Oțelul a venit într-un meci cu Viitorul Constanța, dunărenii câștigând atunci cu 3-0.

Gălățenii aveau să retrogradeze la finalul acelei stagiuni și pentru Andrei Miron a urmat trecerea la FC Botoșani, club pentru care a jucat în mare parte din cariera sa de până acum. În total, fundașul central a strâns 160 de meciuri și 7 goluri pentru Botoșani, cu care a jucat și în preliminariile UEFA Europa League în primul an.

Cinci sezoane a petrecut Miron la Botoșani, cel mai eficient din toate punctele de vedere fiind 2017/2018, când a prins în total 40 de meciuri alături de moldoveni. Cu două goluri a contribuit în campionat în cele 2220 de minute jucate.

Ulterior, în februarie 2020 a făcut un salt important, trecând la FCSB. Pentru bucureșteni a jucat 69 de partide, perioadă în care a ajutat echipa cu 2 goluri și 3 assist-uri, având pe lângă prezențele din competițiile interne și o nouă apariție în preliminariile UEFA Europa League.

La nivelul primei ligi sezonul 2020/2021 a reprezentat apogeul atât în privința numărului de meciuri (28, plus alte 4 în playoff), cât și în ceea ce privește minutele primite (peste 2600).

Stagiunea 2021/2022 a fost ultima în care a jucat în România, din nou fiind integralist în o bună parte din meciuri. În play-off-ul campionatului trecut a prins 8 meciuri, perioadă în care FCSB a câștigat de 7 ori. De la bucureșteni a plecat cu un singur trofeu câștigat, o Cupă a României în 2019/2020.­

În total are 170 de meciuri în campionat, socotind aici doar sezonul regular, iar în playoff sau playout a adunat 65 de jocuri. Fundașul central a marcat de 10 ori și a oferit trei pase de gol. Pe lângă aceste cifre, Andrei Miron are 9 prezențe la naționala U21 a României, pentru care a marcat și un gol și a oferit un assist.

Ultima dată, Andrei Miron a jucat în prima ligă a Israelului, la Hapoel Haifa, unde a prins 5 jocuri, în toate fiind integralist. Din motive personale a ales să se întoarcă în România, în ultima lună de zile fiind fotbalist liber de contract.

Comenteaza