Şanse infime pentru Szekely: Mijlocaşul nu s-a înţeles cu „U" la contract

Şanse infime pentru Szekely: Mijlocaşul nu s-a înţeles cu „U
Revenirea lui Janos Szekely la „U" Cluj are şanse mici să se producă în această vară. Mijlocaşul a negociat azi, la Cluj, cu oficialii „studenţilor", însă fără să ajungă la un acord.

Una dintre mutările care ar fi întărit serios Universitatea are şanse mici să devină realitate. Janos Szekely, fotbalist dorit de Ionel Ganea la echipă, s-a prezentat ieri la Cluj pentru a negocia un nou contract cu „Şepcile roşii", însă fără să ajungă la un acord. Cel mai probabil, jucătorul va rămâne la Timişoara, acolo unde e dorit de nou-promovata şi revelaţia începutului de sezon, ACS Poli.

„Conducerea Universităţii Cluj face eforturi pentru transferurile lui Janos Szekely şi Marius Niculae", anunţa site-ul oficial al „Şepcilor roşii" în urmă cu câteva zile. Transferul primului a fost aproape să devină realitate, iar jucătorul a sosit în Cluj pentru a discuta condiţiile unui nou contract cu „U". Discuţiile n-au durat, însă, foarte mult şi s-au soldat cu un eşec. „Eu am venit la Cluj şi am stat la negocieri tocmai pentru că îmi doream să evoluez în continuare pentru „U". Mă gândeam chiar la un contract pe o perioadă mai lungă, pentru că am familie şi nu-mi mai permit să mă plimb dintr-un loc în altul. Din păcate nu ne-am înţeles la contract, aşa că mă voi reorienta. Poli este o variantă, rămâne de văzut", ne-a declarat Szekely. În returul campionatului trecut, mijlocaşul în vârstă de 30 de ani a evoluat în 10 partide pentru „Şepcile roşii", marcând de trei ori. Fotbalistul a reuşit o „dublă" în victoria, 4-1, din „Giuleşti", contra Rapidului, şi a înscris unicul gol al Universităţii contra CFR-ului, meci pierdut cu scorul de 3-1.

Deşi revenirea lui Szekely are şanse mici să se producă, „studenţii" caută în continuare să se întărească. Ionel Ganea are în continuare trei fotbalişti în teste, urmând să ia o deciziei asupra lor în următoarea perioadă, iar oficialii „Şepcilor roşii" tatonează şi pista Marius Niculae. Cel poreclit „Săgeată" urmează să ajungă la un acord cu oficialii de la Shandong Luneng pentru rezilierea contractului, după ce conducerea echipei din China l-au anunţat că nu mai intră în calculele antrenorului. De serviciile lui Niculae se mai interesează şi Astra Giurgiu, echipă ca şi calificată în play-off-ul Europa League.

În această săptămână, „U" a reuşit să parafeze transferurile lui Gaston Mendy, Andrei Lungu şi Ionuţ Neag. Tot la capitolul „achiziţii" poate fi trecută şi revenirea la antrenamente a puştilor Octavian Ursu şi Andreas Calcan, care au semnat un contract cu Universitatea după ce, în primă fază, au fugit de la echipă şi s-au pregătit la baza sportivă de la Săftica, fiind ademeneţi de oficialii lui Dinamo Bucureşti pentru un transfer.

Borza ratează meciul  de la Giurgiu

Suspendat pentru partida precedentă, cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, în urma „roşului" primit la Galaţi, Adrian Borza nu va putea evolua nici în etapa următoare, cu Astra Giurgiu. Mijlocaşul s-a accidentat la unul dintre antrenamente şi are mâna în ghips, astfel că a ieşit din calculele lui Ganea pentru acest joc. În schimb, nou-venitul Ionuţ Neag ar putea fi cooptat în lot, având în vedere că Alin Raţiu va fi indisponibil aproape şase luni.

Comenteaza