Antonio Folha, primele declarații după numirea la CFR Cluj. Ce le-a transmis antrenorul fanilor
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:40
- Sport
- Ascultă știrea
Portughezul în vârstă de 55 de ani a vorbit pentru prima dată după prezentarea oficială în Gruia.
Succesorul lui Daniel Pancu la CFR Cluj, Antonio Folha, a ajuns în România și a oferit primele impresii. Lusitanul a vorbit despre legătura istorică a formației clujene cu Portugalia, despre filosofia sa ca antrenor și a promis finalor din Gruia că va forma o echipă agresivă, care va da totul pe teren.
"Mă simt foarte mulțumit pentru că reprezint acest club. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în proiect pentru ca eu să pot veni la CFR. Vin cu o ambiție enormă, pentru că știu că CFR este un club mare, cu multe titluri. Vin cu o bucurie enormă de a munci și cu o responsabilitate enormă de a forma o echipă foarte competitivă, pregătită să lupte la fiecare meci pentru a putea atinge obiectivele clubului.
Cred că un club ca CFR are întotdeauna datoria de a lupta pentru titluri, pentru că este un club mare în România. Evident că, în calitate de antrenor, alături de staff, vom da tot ce avem mai bun pentru a putea atinge acele obiective. CFR-ul nu a mai câștigat titlul de câțiva ani. Știm că este dificil, sunt multe echipe bune în România, dar noi vom munci mult pentru a da tot ce avem mai bun. Iar potențialul nostru este fără limite.
Vrem întotdeauna să câștigăm jocurile pe care le avem în față pentru a putea ajunge la obiective. Sigur că obiectivele unui club mare sunt întotdeauna de a fi campion, iar noi vom face totul pentru a reuși asta.
Știam că mulți jucători pe care îi cunoșteam din fotbalul portughez au trecut pe aici. CFR este clubul cu cei mai mulți portughezi din România din ultimii 20 de ani. Cunosc această istorie, știu responsabilitatea pe care o implică și cred că portughezii care au trecut pe aici au lăsat o amprentă excelentă.
Convingerea mea este că există mult talent în România. Am avut oportunitatea de a juca alături de câțiva fotbaliști români. Jucători ca Ion Timofte la Porto, (Basarab) Nică Panduru...am jucat cu excelenți...Liviu Ciobotariu, cu care am fost coleg la Standard Liège. M-am intersectat cu români de mare calitate. Ceea ce aștept acum este un campionat extrem de competitiv și valoros.
Sper ca echipa mea să reușească să aplice ceea ce ne propunem: un joc în care să controlăm partida prin posesia mingii și să dezechilibrăm adversarii. Aceasta este cea mai mare filosofie a mea ca antrenor: dominarea jocului cu mingea la picior, alături de o echipă foarte competitivă și agresivă în sensul bun în fața porții. Îmi doresc o echipă pasionată de joc, capabilă să joace frumos, să facă un pressing agresiv când nu are mingea și să fie extrem de pragmatică în căutarea golului.
Din acest moment sunt un CFRist! Voi lupta cu toate forțele mele, alături de staff-ul tehnic, pentru a oferi tot ce este mai bun acestui club, adică rezultate și victorii. Vom face tot ce ține de noi. Nimeni nu poate promite că va câștiga toate meciurile, dar există un lucru obligatoriu la echipele mele: pe teren trebuie să dăm absolut totul. Când muncim așa, suntem mult mai aproape de obiective", a declarat portughezul.











