Antrenorul lui „U" Mobitelco: Situaţia din clasamentul Ligii Naţionale este aproape de „cartea recordurilor"

Antrenorul lui „U
Antrenorul echipei de baschet masculin, Niksa Bavcevic este impresionat de clasamentul foarte strâns din Ligii Naţională de baschet masculin, şapte echipe având un număr egal de puncte.

„Este o situaţie inedită în campionatul României, poate este similară cu Liga Adriatică. Este foarte ciudat, aproape de cartea recordurilor, ca şapte echipe să aibă acelaşi număr de puncte, deci şapte echipe sunt pe locul 2 sau pe locul 8, depinde cât de optimist sau cât de pesimist eşti. Două victorii consecutive te urcă în clasament, iar două înfrângeri consecutive te coboară în subsolul clasamentului. Vor fi 11-12 echipe care se vor bate pentru play-off", a precizat Niksa Bavcevic, antrenoul baschetbaliştilor de la „U" Mobitelco, la conferinţa de presă ce prefaţează meciul de miercuri după-masă cu CSM Bucureşti.

„Este într-adevăr neobişnuit ca şapte echipe să aiba acelaşi număr de puncte, nu am mai întâlnit până acum această situaţie. Antrenorul ne-a spus încă de la începutul campionatului că liga din România este una foarte puternică", a subliniat şi baschetbalistul Sean Barnette.

„U" Mobitelco şi CSM Bucureşti se vor întâlni miercuri, de la ora 17.30, în cadrul etapei a 11-a din Liga Naţională de baschet masculin. Meciul se va dispuat la Sala Sporturilor „Horia Demian".

 

Etichete
Comenteaza