News alert Anunț surprinzător din partea patronului CFR-ului: “Nu mai facem parte din Liga 1. Am dat ordin să nu mai jucăm”

Anunț surprinzător din partea patronului CFR-ului: “Nu mai facem parte din Liga 1. Am dat ordin să nu mai jucăm”
| Foto: gsp.ro

Ion Varga a anunțat, după înfrângerea surprinzătoare cu Gaz Metan Mediaș, că formația din Gruia nu se va prezenta la următorul joc din Liga 1.

Eșecul de pe teren propriu în compania medieșenilor i-a împins pe “feroviari” să ia măsuri drastice. Imediat după meci, patronul echipei a anunțat că elevii lui Dan Petrescu nu se vor prezenta la următorul joc din campionat.

Dovada că CFR-ul nu va fi la startul partidei cu FC Argeș este faptul că formația din Gruia a schimbat biletele de avion și se va întoarce de la Roma direct la Cluj, după meciul din Europa League.  

“Ne-au sabotat, nu mai facem parte din Liga 1. Am dat ordin să nu mai jucăm! De la Roma mergem direct la Cluj, nu mai mergem la Bucureşti. Ăsta e ordinul meu, să nu mai băgăm echipa”, a spus Varga, la Look Sport.

Partida dintre CFR Cluj și FC Argeș a fost programată pentru duminică, 8 noiembrie, de la 18:00.

Comenteaza