Arieşul vrea un punct în faţa Silvaniei
- Scris de Septimiu Fantea
- 18 Sep 2010, 00:11
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Tehnicianul Marcel Rusu speră ca Arieşul Turda să rămână invincibilă după etapa de azi şi spune că s-ar mulţumi cu un rezultat de egalitate la finalul partidei de sub Măgura, cu FC Silvania. Întâlnirea, care contează pentru runda a IV-a a seriei de Vest a ligii secunde, se va disputa pe arena din Şimleu Silvaniei, de la ora 11:00.
După ce etapa trecută au înregistrat un semieşec pe teren propriu în faţa “minerilor” din Lupeni, scor 1-1, “vulturii turdeni” vor să revină măcar cu un punct din fieful formaţiei sălăjene, una dintre echipele imprevizibile ale ligii secunde. “Partida cu FC Silvania este prima oportunitate de a recupera punctele pierdute săptămâna trecută cu Minerul Lupeni. Noi ne dorim să fie toate cele trei, dar ne-ar mulţumi şi unul. Sperăm să îi putem contracara, FC Silvania este una dintre echipele bune ale seriei, chiar dacă a avut evoluţii oscilante în primele etape. Întregul lot este valid pentru acest meci, nu avem jucători accidentaţi sau suspendaţi. Ne-ar mulţumi un punct, pentru că etapele viitoare întâlnim Unirea Alba Iulia, respectiv UTA Arad şi nu ne-am permite paşi greşiţi în faţa lor”, a declarat Rusu.
Turdenii au înregistrat de la reluarea campionatului o victorie, un egal şi o înfrângere, ocupând locul 8 în clasament, cu patru puncte. De cealaltă parte, formaţia pregătită de fostul jucător al CFR-ului, Adrian Anca, a obţinut două înfrângeri şi o victorie, toate la acelaşi scor, 3-0. Celelalte meciuri ale etapei sunt FC Bihor - CS Mioveni, CSM Râmnicu Vâlcea - ACU Arad, Minerul Lupeni - Voinţa Sibiu, Unirea Alba Iulia - Gaz Metan CFR Craiova, UTA Arad - Petrolul Ploieşti, FC Argeş - Mureşul Deva şi Politehnica Iaşi - Alro Slatina.

Comenteaza