Astăzi are loc tragerea la sorți a grupelor Cupei României. Cum arată urnele
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:24
- Sport
- Ascultă știrea

Cele două rivale din Cluj-Napoca, CFR și Universitatea, fac parte din prima urnă valorică.
Casa Fotbalului va fi astăzi, începând cu 16:00, gazda tragerii la sorți a grupelor Cupei României. Formații din Superligă, Liga a 2-a și Liga a 3-a vor participa în actuala stagiune în grupe competiției.
Tragerea la sorți va fi efectuată de trei foști internaționali: Ciprian Tătărușanu, Cristian Săpunaru și Gabriel Torje. Formațiile participante în această etapă vor fi distribuite, prin tragere la sorți, în 4 grupe a câte 6 echipe. Toate echipele vor juca un meci cu o echipă din urna 1, un meci cu o echipă din urna 2 și un meci cu o echipă din urna 3.
Urnele valorice la tragerea la sorți:
URNA 1: FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, FC Rapid 1923, Dinamo 1948, AFC Hermannstadt, Oțelul Galați
URNA 2: ACS Petrolul 52, UTA Arad, Farul Constanța, AFC Botoșani, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Campionii FC Argeș, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, Metaloglobus București
URNA 3: CSM Slatina, Metalul Buzău, Concordia Chiajna, CSC Dumbrăvița, CS Gloria Bistrița, CS Sporting Liești, CS Dinamo București, CS Sănătatea Servicii Publice Cluj
Programul Cupei României 2025-2026:
- Faza grupelor, etapa 1: 29 octombrie 2025
- Faza grupelor, etapa 2: 3 decembrie 2025
- Faza grupelor, etapa 3: 17 decembrie 2025
- Sferturi de finală: 4 martie 2026
- Semifinale: 22 aprilie 2026
- Finala: 13 mai 2026