Așteptată la Craiova, Naționala s-ar putea întoarce pe Cluj Arena: ”Suntem pregătiți”

Așteptată la Craiova, Naționala s-ar putea întoarce pe Cluj Arena: ”Suntem pregătiți”
Naționala României ar putea reveni la Cluj. ”Tricolorii” vor avea luna viitoare un amical cu selecționata pregătită de Mircea Lucescu, Turcia.

Partida trebuia să se dispute la Craiova, pe noul stadion "Ion Oblemenco", dar această variantă a picat. Pe 9 noiembrie, când este programat meciul cu Turcia, Universitatea Craiova va avea un amical cu Slavia Paraga.

”Profităm de pauza competiţională şi vom juca un meci amical cu Slavia Praga, pe 9 noiembrie, pe noul stadion. Vorbim de campioana Cehiei, cea care participă în grupele Europa League", a spus președintele formației din Bănie, Marcel Popescu, citat de ProSport.

În aceste condiții, o variantă de rezervă ar putea fi Cluj Arena. Directorul stadionului din Parcul Central, Radu Rațiu, a declarat că naționala e binevenită oricând să joace la Cluj.

"Nu am avut discuții (cu FRF - n. red.) pe această temă. Dar suntem pregătiți. Echipa națională a fost întotdeauna bine primită la Cluj. Orice eveniment e binevenit", a spus Rațiu pentru ZIUA de CLUJ.

Ar fi al cincilea meci disputat de "tricolori" pe Cluj Arena, după cele cu Spania (27 martie 2016), Muntenegru (4 septembrie 2016), Danemarca (26 martie 2017) și Chile (14 iunie 2017).

Comenteaza