Autogolul salvării. Gaz Metan Mediaș - “U” Cluj 1-1

Autogolul salvării. Gaz Metan Mediaș - “U” Cluj 1-1
Gafa lui Valentin Crețu, din ultimele minute, le-a adus un punct nesperat “studenților”.

După fiasco-ul din prima repriză, Universitatea s-a jucat cu ocaziile în partea a doua și a obținut o remiză norocoasă, pe final, ajutată de autogolul lui Crețu. "Studenții" au strâns 13 puncte, însă rămân în zona periculoasă, iar sâmbăta viitoare au un nou examen infernal, cu Petrolul Ploiești.

Calificarea în "sferturile" Cupei României, după meciul de la Brașov, l-a ambiționat pe George Ogăraru să gândească aceeași formulă, singura noutate din primul "11" fiind slovacul Veselovsky. Inexplicabil, "U" s-a cramponat în prima repriză, a jucat cu frică și haotic, iar în minutul 17 a fost aproape să încaseze primul gol, la șutul lui Dan Roman. La debutul în Liga I pentru "Șepcile roșii", Bambara a avut o intrare neglijentă la Lullaku, gazdele au cerut penalty, însă "centralul" Avram a lăsat jocul să continue (30). Fotbalistul Mediașului s-a răzbunat cu un șut de la marginea careului, care a lovit inițial bara și a intrat în plasă (39). Până la pauză, Curtean a mai testat odată reflexele lui Veselovsky.

La reluare, același Lullaku și-a trecut în cont o dublă-ocazie (52, 56), Ciprian Petre a forțat și el desprinderea, ca apoi Ogăraru să-l schimbe pe Cristocea cu Paulinho (60), iar Mengolo să-i ia locul lui Viveiros (67). A fost momentul în care "U" a început să joace fotbal. După o serie de ratări exasperante sub Tâmpa, Mengolo a sprintat în careu, dar Muth a acordat corner. Apoi, Paulinho a tras de la distanță și mingea a zguduit transversala (68), iar Lemnaru l-a luat la țintă pe Buchta (69). Finalul a fost tensionat. Mai întâi, Roman a trimis razant cu bara (81), iar trei minute mai târziu a venit autogolul salvării lui "U". Mengolo a șutat în bară, mingea a ricoșat la Crețu, care a reluat nefericit în plasă, din apropiere. În prelungiri, italianul Figliomeni, introdus pe parcurs, a fost aproape în două rânduri de golul victoriei, dar "U" scăpat și a pus un nou punct în clasament, pentru un total de 13. Sâmbăta viitoare, pe Cluj Arena vine Petrolul Ploiești, echipă pe care "studenții" au eliminat-o din Cupa Ligii.

Ogăraru: "Suntem pe drumul cel bun"

Antrenorul Universităii Cluj, George Ogăraru, și-a păstrat optimismul la finalul partidei de sâmbătă. "Puteam să câştigăm. Am avut ocazii destul de importante în partea secundă. Am avut şi posesie şi un fotbal frumos. Aceste lucruri ne dau încredere pentru viitor. Cred că echipa mea a fost mai aproape de poartă decât adversarul, prin execuţiile pe care le-a avut, şi meritam cel puţin un punct aici. Suntem pe un drum bun, încet-încet vor veni şi victoriile în campionat. Am câştigat cu Pandurii, după atâta timp, iar la Brașov după 17 ani. Am început să dăm recorduri la o parte. Punem preţ pe campionat, e un obiectiv clar, să nu avem emoţii la vară. Ne interesează foarte mult şi cupa", a declarat Ogăraru, la Dolce Sport.

5 puncte a obținut Ogăraru în Liga I cu "U". Miercuri, sub Tâmpa, a calificat echipa în "sferturile" Cupei României, după 3-1 cu FC Brașov, meci în care Ceppelini a reușit o "dublă", iar Lemnaru a redebutat cu gol în tricoul alb și negru.

 

Gaz Metan Mediaș - "U" Cluj 1-1

Au marcat: Lullaku (39) / Crețu (84, autogol)

Gaz Metan: Buchta - Creţu, Muth, Mujdragic, Buzean - Tahar, Todea (70, Cristea) - Lullaku (80, Roberto Romeo), Curtean (71, Figliomeni), C. Petre - Roman
Antrenor: Cristi Dulca

"U" Cluj: Veselovsky - Ciupe, Ninu, Skvorc, Bambara (80, Kovacs) - R. Costin, Cristocea (60, Paulinho) - Viveiros (66, Mengolo), Ceppelini, Gravenberch - Lemnaru
Antrenor: George Ogăraru

 

Etichete
Comenteaza