Avertisment pentru Șumudică din partea șefilor campioanei: “Are de gândit și de organizat jocul”

Avertisment pentru Șumudică din partea șefilor campioanei: “Are de gândit și de organizat jocul”
| Foto: digisport.ro

CFR Cluj a câștigat cu mari emoții prima manșă a duelului cu Lincoln Red Imps, campioana Gibraltarului.

Formația din Gruia s-a chinuit serios în fața micuței formații. Gazdele chiar au condus la pauză și doar greșelile flargante din apărarea echipei din Gibraltar au condus către succesul “feroviarilor”.

Acționarul CFR-ului, Ștefan Gadola, susține că a fost optimist, însă consideră că formația clujeană trebuie să arate total diferit în returul din Gruia.

“Am fost optimist că vom câștiga până la urmă. Am zis că e un teren mai greu, parcă și mingea era mai neobișnuită, dar a fost o imagine frumoasă din spatele porții.

Trebuie neapărat să ne aranjăm altfel jocul, să arătăm că suntem o echipă bună. N-am făcut un joc extraordinar de bun în Gibraltar, dar sunt motive, a fost terenul, echipa n-a fost cazată în Gibraltar.

Șumudică are de gândit și de organizat jocul. Sunt convins că la Cluj vom juca mai bine și ne vom califica, trebuie să câștigăm fără discuții la Cluj.

Pare că mai e de îmbunătățit în defensivă, se vede că avem probleme în defensivă, la închidere. Am jucat acum și cu o echipă modificată, n-a jucat Camora, dar e bine că am câștigat”, a declarat Ștefan Gadola pentru Digisport.

Comenteaza