Barça Academy, camp de fotbal pentru copii la Cluj

Barça Academy, camp de fotbal pentru copii la Cluj
| Foto: Arhiva

Sute de copii cu vârste între 8-18 ani vor fi adunaţi, între 4-8 septembrie, la Cluj-Napoca, unde va avea loc pentru prima dată în România, Barça Academy.

”Celebrul camp de fotbal Barça Academy ajunge în toamna acestui an şi la Cluj-Napoca. Metodele de antrenament şi filosofia celebrului club catalan FC Barcelona vor fi aduse în Parcul Sportiv ”Iuliu Haţieganu” chiar de către antrenorii puternicei academii. Barça Academy promovează şi extinde la nivel global conceptele şi sistemul FC Barcelona, un brand fotbalistic unic şi creativ, recunoscut la nivel mondial şi creat în timp de către cei mai buni fotbalişti şi antrenori din lume. Valorile pe care Barça Academy le aduce în viaţa micilor fotbalişti sunt modestia, dispoziţia la efort, ambiţia, respectul şi jocul de echipă”, se arată într-un comunicat remis presei. 

Barça Academy Cluj-Napoca este organizat de compania clujeană Professional Sport Solutions. Barça Academy este un proiect FC Barcelona, care a ajuns în peste 40 de ţări de pe toate continentele, organizând 37 de şcoli permanente şi peste 170 de campuri la care au participat până în prezent peste 400.000 de copii.

 

 

Etichete
Comenteaza