Barcelona, în finala Ligii Campionilor 2011. 1-1, marţi, cu Real Madrid VIDEO

Barcelona, în finala Ligii Campionilor 2011. 1-1, marţi, cu Real Madrid VIDEO
Barcelona a obţinut calificarea în finala Ligii Campionilor la fotbal, ediţia 2010-2011, după 2-0 în deplasare şi 1-1, marți seară, pe teren propriu, cu Real Madrid, în semifinalele competiţiei.
Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Barcelona a înscris în minutul 54, după ce Iniesta a găsit o breşă în apărarea madrilenă şi l-a deschis pe Pedro, care a marcat cu un şut din interiorul careului.

Zece minute mai târziu Real a egalat. Xabi Alonso a blocat o minge, balonul a ajuns la Di Maria, care a reuşit un dribling spectaculos, a şutat în bară, mingea i-a revenit, i-a trimis balonul lui Marcelo, iar acesta a marcat din 7 metri.

Un moment special al meciului a fost introducerea fundaşului Barcelonei, Eric Abidal, care a revenit după o perioadă de indisponibilitate, moment salutat cu căldură de spectatori.

Scorul la pauză a fost 0-0, după o repriză în care Barcelona a avut principalele ocazii, prin Messi, de două ori şi David Villa. Real Madrid a avut o singură fază mai periculoasă, când pasa lui Cristiano Ronaldo a fost interceptată din faţa lui Di Maria de Victor Valdes.

Jose Mourinho a operat câteva schimbări esenţiale faţă de 11-le din meciul tur. Astfel, Kaka şi Higuain au jucat titulari. La Barcelona a revenit Iniesta, care nu a putut evolua în primul meci.

FC Barcelona - Real Madrid 1-1 (0-0)

Marcatori Pedro ('54)/ Marcelo ('64)

FC Barcelona: Valdes - Alves, Pique, Mascherano, Puyol ('90, Abidal) - Busquets - Xavi, Iniesta - Pedro ('90+2, Afellay), Messi, Villa ('74, Keita). Antrenor: Josep Guardiola.

Real Madrid: Casillas - Arbeloa, Carvalho, Albiol, Marcelo - Diarra, Xabi Alonso - Ronaldo, Kaka ('60, Ozil), Di Maria - Higuain ('55, Adebayor). Antrenor: Jose Mourinho (suspendat, în tribună). Pe bancă: Aitor Karanka.

 

 

 

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza