Baschetbaliştii lui “U” Mobitelco impresionează în preliminariile EuroBasket 2013

Baschetbaliştii lui “U” Mobitelco impresionează în preliminariile EuroBasket 2013
Cu Mihai Silvaşan (foto la minge) şi Cătălin Baciu pe teren, reprezentativa României nu a avut sâmbătă nici o şansă în fieful Bosniei-Herţegovina (93-58), în penultima partidă a campaniei de calificare la “Europeanul” de anul viitor. Cu toate acestea, căpitanul lui “U” Mobitelco a fost al doilea marcator al naţionalei, cu 15 puncte, după Ionuţ Drăguşin, cu două mai multe.

Celălalt baschetbalist al fostei campioane convocat la lot, Cătălin Baciu, şi-a trecut în cont doar două puncte şi tot atâtea recuperări în cele 12 puncte petrecute pe parchet. Şi străinii lui "U" Mobitelco s-au remarcat cu ocazia etapei de sâmbătă. Astfel, una dintre cele mai recente achiziţii ale clubului, estonianul Reinar Hallik, a marcat 14 dintre punctele echipei sale naţionale în victoria pe care aceasta a obţinut-o contra Serbiei (88-81). Lor li s-au adăugat 4 recuperări în cele 23 de minute în care a evoluat. Marţi se vor disputa ultimele meciuri din grupele de calificare la Eurobasket 2013. România va juca pe teren propriu cu Letonia, iar Estonia va primi vizita Islandei.

Cu o singură victorie, "tricolorii" ocupă ultimul loc în grupa D, cu 8 puncte. Bosnia şi Herţegovina e lider detaşat, cu 14 puncte.

 

Comenteaza