Bilanţul CFR-ului la startul unui nou sezon

Bilanţul CFR-ului la startul unui nou sezon
CFR Cluj va debuta în meciurile oficiale, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, joi, de la 20:30, în preliminariile Europa League, contra formaţiei sârbe Jagodina FK. Vedeţi care este situaţia echipei din Gruia la startul noului sezon.

Pentru viitorul sezon competiţional feroviarii speră la o clasificare în grupele Europa League, iar în viitorul campionat, la o clasare cât mai bună, care să le permită o participare în cupele europene.

Tehnicianul “alb–vişiniilor”, Vasile Miriuţă, se arată încrezător în şansele de reuşită ale echipei pe care o antrenează în meciul cu echipa sârbă: "Se vede că se formează un grup frumos, un grup unit. A rămas acest schelet din şase, şapte jucători. Au venit nişte jucători noi, unii dintre ei s-au integrat mai repede, alţii mai aşteptăm să se integreze, dar important e că se formează o adevărată echipă.

I-am studiat şi cu Horică şi cu Dican, i-am urmărit pe nişte DVD-uri, am discutat şi cu cei de la Iaşi, care i-au întâlnit într-un meci amical. Sârbii sunt puternici, solizi. I-am luat individual. Important e să jucăm şi atunci sunt sigur că vom câştiga. Au un joc pe angajament. Le-a plecat atacantul lor, l-au vândut la Toulouse. Au un joc pe luptă cu pasă pe atacant. Important e ca noi la ora jocului să fim în formă maximă. Ne dorim cu toţii o victorie. Nu trebuie să primim gol. Important e să marcăm şi să nu primim gol", a afirmat Miriuţă.

“Obiectivul e să putem să ajungem în grupe în Europa League şi în campionat să terminăm pe podium sau cât mai aproape de podium”, a completat preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan.

Dintre jucătorii nou–transferaţi, se pare că va prinde primul 11 tânărul fundaş dreapta Mateo Susici, care aduce un plus echipei prin urcările dese în atac pe partea dreaptă şi prin centrările în faţa porţii, şi fundaşul central Ionuţ Larie, care dă stabilitate apărării prin poziţionarea foarte bună în teren şi prin jocul foarte bun cu capul.

După spusele lui Miriuţă, cel mai probabil echipa din Gruia, pentru meciul cu Jagodina din preliminariile Europa League, va alinia următoarea formulă de joc: Felgueiras, Susic, Rada, Larie, Lopes, Muniru, Monroy, Deac, Florin Costea, Negruţ, Ogbu.

CFR Cluj a reuşit până acum 10 transferuri


Cosmin Vâtcă, portar, 32 de ani
Mateo Susici, fundaş dreapta, 23 de ani
Jaime Simoes, fundaş central, 24 de ani
Ionuţ Larie, fundaş central, 27 de ani
Joao Paulo Pereira Gomes, fundaş central, 25 de ani
Ionel Daniel Stana, mijlocaş central, 31 de ani
Christian da Silva, mijlocaş stânga, 25 de ani
Daniel Provencio, mijlocaş central, 26 de ani
Antonio Jakolis, atacant, 22 de ani
Bruno Guimaraes Pinho de Azevedo, atacant, 28 de ani

Pe lângă aceştia, Sebastian Besnier Sanchez este un jucător sosit în probe la formaţia alb-vişinie, care a fost prezent în tribună la amicalul dintre CFR-Gaz Metan Mediaş, încheiat cu 3-0 petru feroviari. Francezul de 23 de ani vine de la echipa de liga a treia spaniolă San Fernando CD.

Ultimul fotbalist aflat în probe este Filip Jasvici, jucător de bandă dreaptă, venit din prima ligă de fotbal a Croaţiei.

Miriuţă a mărturisit că îşi mai doreşte la echipă un atacant.

Rezultatele echipei CFR Cluj din partidele amicale

CFR Cluj - ASA Târgu Mureş 4-0
CFR Cluj - FC Puskas 2-0
CFR Cluj - Gyor ETO 1-0
CFR Cluj - Kecskemeti TE 1-1
CFR Cluj - Gaz Metan Mediaş 3-0

Lotul CFR-ului pentru viitorul sezon

Portari: Mario Felgueiras, Vâtcă, Amadio, Răzvan Began
Fundaşi: Tiago Lopes, Ionuţ Larie, Joao Paolo, Jaime Simoes, Mateo Susic, Camora, Ionuţ Rada, Cornel Ene
Mijlocaşi: Ciprian Deac, Veres Szillard, Monroy, Muniru, Daniel Stana, Christian da Silva, Daniel Provencio.
Atacanţi: Florin Costea, Sergiu Negruţ, Păun, Antonio Jakolis, Bruno Guimaraes Pinho de Azevedo, Carter, Tade, Ogbu.

Comenteaza