Bogdan Lobonț, după înfrângerea cu Hermannstadt: “Mai avem de jucat a doua repriză, la Sibiu”

Bogdan Lobonț, după înfrângerea cu Hermannstadt: “Mai avem de jucat a doua repriză, la Sibiu”
| Foto: Cristi Cosma/fcuniversitateacluj.ro

Antrenorul “Șepcilor roșii” e în continuare încrezător că echipa sa poate reuși să întoarcă rezultatul și să promoveze.

După un meci în care au dominat o bună parte din timp, clujenii au trebuit să se recunoască învinși. Două goluri în interval de două minute au ruinat mare parte din șansele la promovare ale “studenților”. Deși misiunea Universității pare una imposibilă, Bogdan Lobonț are încredere că elevii săi vor da totul până la finalul returului de la Sibiu.

“Ăsta este rezultatul final, meciul ţine 180 de minute. Mai avem de jucat a doua repriză, la Sibiu. Aşa cum ei au reuşit să dea două goluri, la fel putem să facem şi noi. Important este ca băieţii să se refacă după efortul extraordinar pe care l-au depus în această după-amiază. Trebuie să fim realişti, pentru că astă-seară a fost alt ritm. Este o experienţă din care cu toţii avem de învăţat.

Băieţii au dat maximum din tot ceea ce au putut ei şi trebuie să ne refacem cât mai bine pentru miercuri. Miercuri mergem şi ne jucăm şansa la sigur. Nu sunt supărat, de ce să fiu supărat? Nu sunt supărat deloc. Au dat tot ceea ce au putut ei să dea, tot ceea ce le-am cerut eu, au dat. Avem trei zile la dispoziţie să ne refacem şi după aceea mergem la Sibiu să ne jucăm şansa”, a declarat Lobonț, la finalul jocului.

Partida retur dintre Universitatea Cluj și Hermannstadt se va disputa în 12 iunie, de la ora 18:00.

Comenteaza