Bogdan Mitrea, față în față cu fosta sa echipă. Fundașul speră la un succes contra Farului

Bogdan Mitrea, față în față cu fosta sa echipă. Fundașul speră la un succes contra Farului
| Foto: FC Universitatea Cluj

Apărătorul în vârstă de 36 de ani a jucat timp de două sezoane și jumătate pentru formația care se numea pe atunci Viitorul Constanța.

Trecut pe banca de rezerve după transferul lui Thalisson, Bogdan Mitrea rămâne o piesă importantă la Universitatea Cluj, având în vedere legătura sa cu clubul, dar și experiența sa vastă. Fundașul rămâne optimist în privința șanselor la play-off și vrea victoria contra Farului.

"Este un meci pe care știm că trebuie să îl câștigăm pentru a ne atinge obiectivul. Este un prim pas, nu mai rămân meciuri, va fi dificil, dar sperăm să fim bine și să obținem victoria. Este obligatorie victoria pentru a mai avea șanse la play-off, suntem conștienți că e un meci decisiv.

Îmi amintesc cu drag momentele petrecute acolo, dar mă interesează doar ce facem noi. E un alt campionat pentru ei, se bat pentru altceva. Anul trecut aveau echipă mai bună, acum sunt inconstanți. Ne bazăm pe suportul oamenilor, ne bazăm pe noi. Am pierdut multe puncte acasă, dar rămânem cu speranța că acasă ar trebui să jucăm mai bine și să fim mai motivați.

Presiune există de la începutul campiontului, așteptările au fost mari, s-a vorbit mult de play-off. Am arătat în multe momente că putem, într-adevăr ne-a lipsit constanța, am pierdut niște puncte. Cam toate echipele au trecut printr-o pasă proastă și apoi au ieșit cu bine", a declarat Bogdan Mitrea.

Universitatea Cluj și Farul Constanța se vor duela miercuri, de la 18:30, în etapa cu numărul 28 din sezonul regulat al Superligii.

Comenteaza