Foto Bornă istorică atinsă de Ciprian Deac. Mijlocașul a jucat meciul cu numărul 500 pentru CFR Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:02
- Sport
- Ascultă știrea

Veteranul în vârstă de 39 de ani a ajuns la un număr impresionant de partide jucate în tricoul vișiniu.
"Întreaga sa carieră a fost bazată pe determinare, pe seriozitate și pe dorința de a depăși limitele. A știut mereu cine îi este alături, pe cine să asculte și cum să nu dea importanță celor care doreau să îl destabilizeze.
În ciuda tuturor piedicilor, s-a ridicat de 10 ori mai puternic și a reușit mereu să își atingă obiectivele, demonstrând tuturor că dacă îți dorești ceva cu adevărat, vârsta nu va fi niciodată un impediment.
A intrat în istoria clubului nostru și s-a bucurat de o carieră de 10, cum doar un adevărat decar o putea avea! Și toate astea pentru că a muncit, zi de zi, fără întrerupere, chiar și când sănătatea îl obliga la repaus.
Cipri, am știut mereu că vei ajunge aici! Borna de 500 de meciuri pentru CFR Cluj e o dovadă clară a profesionalismului tău, dar și iubirii tale față de tricoul pe care îl imbraci de atâta timp! Ai fost și vei rămâne un adevărat exemplu și îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru acest club!", e mesajul postat de CFR Cluj cu ocazia momentului special.