Branko Cuic, “ultras” al Universităţii la meciul cu CFR

Branko Cuic, “ultras” al Universităţii la meciul cu CFR
Derby-ul Clujului a mobilizat întreaga suflare “U”-istă şi a avut parte de oaspeţi pe măsură. Printre cei 6.000 de fani ai “alb-negrilor” prezenţi joi seară pe arena Dr. Constantin Rădulescu s-a numărat şi jucătorul vicecampioanei “U” Mobitelco BT, baschetbalistul Branko Cuic, care, preţ de 90 de minute, a fost unul dintre cei mai înflăcăraţi fani ai “Şepcilor roşii”.

Cuic şi-a demonstrat joi nu doar veleităţile tehnice, când a fost autorul a 18 puncte în partida câştigată de "U" Mobitelco BT contra rivalei CSU Sibiu (85-74), în meciul 2 din sferturile de finală ale campionatului, ci şi pe cele de "ultras". Dotat cu o eşarfă având însemnele clubului, sârbul a încurajat frenetic Universitatea chiar din mijlocul fanilor aflaţi undeva la tribuna a II-a a arenei din Gruia. "Veneam după două meciuri grele cu Sibiul şi m-am gândit să susţin Universitatea din tribune, la derby-ul cu CFR. Sunt mândru că am asistat la acest meci special, am cântat, a fost minunat. Partida a fost foarte dificilă, dar cred că rezultatul final nu a reflectat realitatea. Cu un om în minus, «U» a avut mai multe ocazii clare şi merita victoria. Suporterii lui «U» au fost fantastici, au demonstrat încă o dată că reprezintă acest oraş. M-am simţit foarte bine la stadion, majoritatea fanilor m-au recunoscut. Toată lumea m-a primit exemplar. Îi voi susţine şi cu alte ocazii", a declarat Cuic, pentru ZIUA de CLUJ.

Referitor la meciul 2 cu CSU Sibiu, el a subliniat că duelul a fost mai degrabă unul psihologic, iar "U" va încerca să tranşeze calificarea în semifinale încă de luni. "Meciul de joi a fost unul psihologic. Noi veneam după o primă victorie clară, ei încercau să egaleze situaţia la general. Am intrat pe teren puţin relaxaţi, dar pe parcurs ne-am făcut jocul şi ne-am impus. Acum e 2-0, iar luni mergem la Sibiu să câştigăm, pentru a ne califica în semifinale. Acolo va fi foarte greu, sibienii au un public minunat, iar ei vor lupta să ajungă în meciul decisiv. Putem obţine calificarea încă de luni. Dacă mergem mai departe, vom întâlni Oradea sau Mediaşul. Le respectăm pe ambele, dar în play-off nu mai contează adversarii. Toate partidele sunt la fel de grele", a conchis extrema vicecampioanei.

"U" Mobitelco BT conduce cu 2-0 la general, după ce miercuri şi joi a învins la Cluj pe CSU Sibiu, în "sferturile" campionatului, cu 98-75, respectiv 85-74. Faza I a play-offului, care se desfăşoară după sistemul "Cel mai bun din cinci meciuri", va continua luni, pe Cibin. Partida se va disputa la Sala Sporturilor Transilvania, cu începere de la ora 18:00. O victorie le-ar fi suficientă elevilor lui Marcel Ţenter pentru a se califica în semifinale, unde vor întâlni câştigătoarea dintre Gaz Metan Mediaş şi CSM Oradea. În prezent, medieşenii conduc cu 2-0 la general.

 

 

Comenteaza