Video Camora și Deac, primele declarații după prelungirea contractului. “Nu îmi imaginam că voi ajunge să spun că CFR va fi casa mea / Iubesc acest club”

Camora și Deac, primele declarații după prelungirea contractului. “Nu îmi imaginam că voi ajunge să spun că CFR va fi casa mea / Iubesc acest club”

Cei doi jucători care au strâns împreună peste 650 de prezențe în tricoul campioanei au semnat noi înțelegeri, valabile până în 2024.

CFR Cluj a decis să răsplătească performanțele celor doi veterani cărora le-a prelungit contractele pentru încă trei sezoane. Ambii fotbaliști s-au declarat încântați de oportunitatea de a evolua în continuare pentru echipa clujeană și au vorbit despre aprecierea pe care o au pentru clubul din Gruia.

“Pentru mine această echipă înseamnă foarte mult. E echipa unde am învățat să câștig trofee, echipa unde am învățat ce înseamnă performanța. E clubul la care m-am format ca om, ca fotbalist și îi datorez foarte mult. Iubesc acest club. Vreau să mulțumesc tuturor fanilor. Știu că le este greu în aceste momente, departe de echipă”, a declarat Ciprian Deac.

“Nu îmi imaginam în urmă cu 10 ani când am venit în România că voi ajunge să spun că CFR va fi casa mea. Amintirile strânse de-a lungul anilor m-au format ca om. Sunt mândru să fiu căpitanul cele mai bune echipe din România. Vreau să mulțumesc conducerii pentru încredere. Vreau să mulțumesc pentru cei 10 ani petrecuți alături de suporterii noștri. Mi-e dor de ei, sper să revină cât mai repede pe stadion, avem nevoie de ei în tribună”, a spus căpitanul Mario Camora.  

Comenteaza