Campioana României vs. câștigătoarea Cupei Franței. Rennes – CFR, meciul care poate decide sezonul european al clujenilor

Campioana României vs. câștigătoarea Cupei Franței. Rennes – CFR, meciul care poate decide sezonul european al clujenilor
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația pregătită de Dan Petrescu dispută unul dintre cele mai importante meciuri din actuala stagiune, împotriva unei formații care a impresionat în primăvară, dar acum trece printr-o perioadă nefavorbailă.

Derby-ul cu Craiova, de la finalul săptămânii trecute, câștigat de CFR cu 2-0, a reprezentat pregătirea pentru poate cel mai important meci european al campioanei. Elevii lui Dan Petrescu s-au deplasat în Franța, unde vor evolua împotriva deținătoarei Cupei Franței. Deși Rennes a impresionat în prima jumătate a lui 2019 și chiar a învins PSG de două ori în acest an, formația din Bretania trece printr-o perioadă nefastă, iar clujenii ar putea profita.

Trupa pregătită de Julien Stephan nu a mai câștigat un meci de la finalul lunii august și are o serie de nouă meciuri consecutive fără succes în toate competițiile. Mai mult, bretonii nu se vor putea baza nici pe unul dintre cei mai importanți jucători de la centrul terenului, francezul Clement Grenier. Și la CFR există probleme de lot, Peteleu fiind accidentat, în timp ce Omrani este incert pentru duelul cu francezii.

Dacă se vor impune pe Roazhon Park, clujenii ar obține prima victorie din istorie împotriva unui club francez. În precedentele duble, cu Saint Etienne, RC Lens și Bordeaux, palmaresul “feroviarilor” contabilizează trei remize și trei înfrângeri. La rândul său, formația din Franța a pierdut singurul duel împotriva unei echipe românești, 2-0, în 2006, în fața Rapidului.

Partida va fi oficiată de o brigadă din Rusia, care îl va avea la centru pe Alexei Eskov. La cele două tușe vor fi Dmitri Mosiakin și Valeri Dancenko.

Echipe probabile:

Rennes (5-3-2): E. Mendy - Traore, Da Silva, Gnagnon, Morel, Maouassa - Bourigeaud, Camavinga, Hunou - Niang, Raphinha

CFR Cluj (4-2-3-1): Arlauskis - Susic, Burcă, Boli, Camora - Djokovic, Bordeianu, Culio - Deac, Traore, Omrani

Partida dintre CFR Cluj și Rennes se va disputa astăzi, de la ora 22:00.

Comenteaza