Foto “Capsula timpului”, cu amintiri din primii 100 de ani ai Universității Cluj, a fost îngropată în fața stadionului

Un cufăr care conține amintiri de la cele mai importante momente din primii 100 de ani ai clubului a fost îngropat în fața stadionului și urmează să fie deschis în 2119.

Finalul anului centenar al Universității Cluj a fost marcat printr-o acțiune inedită. Lângă statuia Dr. Mircea Luca, din fața Cluj Arena a fost îngropat un cufăr în care sunt prezentați primii 100 de ani ai clubului, prin diferite obiecte. Câteva zeci de suporteri ai Universității Cluj au fost prezenți la eveniment și nu au ratat ocazia de a-și încuraja echipa. În cufăr au fost puse, printre altele, tricouri, fanioane sau eșarfe. Acțiunea a fost inspirată din perioada bejeniei de la Sibiu, când tricourile “studenților” au stat îngropate într-un cufăr până la întoarcerea lor la Cluj-Napoca.

“În ianuarie 2019, când ne-am întâlnit în cadrul comitetului de organizare al centenarului a apărut și această idee, “capsula timpului”. Am dorit să încheim centenarul Universității Cluj printr-un gest simbolic. În cufăr sunt prezente amintiri, gânduri reflectate în obiecte, care prezintă tot ce înseamnă Universitatea Cluj. Avem tricouri, eșarfe, CD-uri, stickere, este un mic testament pe care îl lăsăm celor care vor iubi Universitatea Cluj și sperăm să fie deschis în 2119”, a declarant Bogdan Blaga, vicepreședintele Asociației “Șepcile roșii - 1919”.

Comenteaza