Cârţu a sărit la gâtul arbitrilor după eliminarea din Cupă
- Scris de Florina Sur
- 11 Noi 2010, 23:21
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
La finalul meciului pierdut de echipa sa în faţa Gloriei Bistriţa, Sorin Cârţu a avut o izbucnire nervoasă la adresa brigăzii de arbitri care a acordat penalty-ul din care CFR a fost eliminată din Cupa României.
Imediat după fluierul de final, temperamentalul antrenor al “feroviarilor” a sprintat pe toată lăţimea terenului pentru a ajunge la arbitrii care tocmai părăseau gazonul. Antrenorul a fost oprit cu greu de forţele de ordine şi de preparatorul fizic din cursa lui spre Cristi Balaj. La conferinţa de presă, Cârţu a oferit o explicaţie inedită pentru gestul său. “Am vrut să le aduc aminte că trebuie să stea în teren până ies toţi jucătorii. Dacă se băteau după ce ieşeau ei, ce scriau pe foaie?”, a încercat Cârţu să se justifice.
Tehnicianul le-a reproşat apoi arbitrilor acordarea loviturii de la 11 metri din minutul 71. “Dacă urmăriţi reluările, se vede că tuşierul se îndreaptă imediat spre centrul terenului. Or, dacă era sigur că vede penalty, trebuia să meargă spre careul de 16 metri. Am avut şi noi unele faze legate de arbitraj, nişte faulturi în careu la Cadu şi Edimar”, s-a plâns “Sorinaccio”, care nu i-a iertat însă nici pe elevii săi, cei care l-au exasperat cu ratările. “Este greu să îmi găsesc cuvintele, este un rezultat care nu ne convine, ne-a scos dintr-o competiţie pe care doream să o câştigăm. Este inadmisibil să ratăm atât de mult, am avut 11 ocazii şi nu am reuşit să marcăm. Este o eliminare nemeritată, dar, până la urmă, fotbalul te pedepseşte”, a mai spus Cârţu.

Comenteaza