CCA a decis arbitrul Derby-ului Clujului. Cine va oficia meciul dintre Universitatea și CFR
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:11
- Sport
- Ascultă știrea
Comisia Centrală a Arbitrilor a publicat numele celui care va conduce jocul din prima rundă a play-off-ului Superligii.
Universitatea și CFR se întâlnesc într-un nou episod din Derby-ul Clujului, iar punctele sunt mai importante ca niciodată. Ambele formații speră la un succes care să le mențină aproape de primele clasate, iar CCA și-a trimis la centru unul dintre cei mai buni arbitri pe care îi are la dispoziție.
Alesul Comisiei Centrale a Arbitrilor pentru această partidă este Marian Barbu. El va fi ajutat de Adrian Vornicu și Imre-Laszlo Bucsi, în calitate de tușieri, iar cel de-al patrulea oficial va fi Cristian Moldoveanu. De arbitajul video se vor ocupa Florin Andrei (VAR) și Valentin Porumbel (AVAR).
În vârstă de 37 de ani, Marian Barbu a condus în actuala stagiune 14 meciuri din Superligă, Supercupa României și câte o partidă din faza principală UEFA Champions League, UEFA Europa League, dar și din preliminariile UEFA Europa League și UEFA Conference League, respectiv Liga a 2-a și Cupa României.
De-a lungul timpului, centralul a arbitrat Universitatea în 12 partide, palmaresul "studenților" fiind 4 victorii, 4 remize și 4 înfrângeri. În schimb, arbitrul a condus 20 de meciuri ale CFR-ului, palmaresul "feroviarilor" fiind 10 victorii, 6 remize și 4 înfrângeri.
Derby-ul Clujului este programat în această seară, de la 20:30.











