Ce întrebare a pus Sabău după meciul "U" Cluj - FCSB de pe Cluj Arena / A fost un pachet de nervi

Ce întrebare a pus Sabău după meciul "U" Cluj - FCSB de pe Cluj Arena / A fost un pachet de nervi
| Foto: sursa - https://prosport.ro/

Universitatea Cluj a cedat în faţa campioanei FCSB, scor 1-2, partida etapei a șaisprezecea în SuperLiga României, dar rămâne lider cu 30 de puncte. 

Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a fost învinsă pentru prima dată pe teren propriu în actualul sezon, scor 1-2 cu FCSB. Ioan Ovidiu Sabău a fost un pachet de nervi pe margine și a făcut mai multe reproșuri la adresa arbitrajului, de-a lungul întregului meci.

După fluierul final, s-a aflat și de unde a pornit nemulțumirea antrenorului de 56 de ani. La flash-interviul de după meci, Sabău și-a exprimat nemulțumirea față de delegarea celor de la CCA (Marcel Bîrsan), din moment ce arbitrul este născut în Capitală. 

"Nu-i ușor de acceptat o înfrângere, mai ales la cum s-a pierdut jocul. Ce nu înțeleg e cum, la meciul unei echipe din București, a fost un arbitru din București? Sunt curios și nu înțeleg de ce n-au pus pe cineva din Cluj. De ce nu putea arbitra Horațiu Feșnic? E o întrebare pe care o pun.

Ca joc, prea mare respect am avut pentru FCSB. Ok, e probabil cea mai valoroasă echipă a campionatului, s-a investit foarte mult. Dar cred că puteam face mult mai mult. Dacă finalizam mai bine, poate egalam. Dar trebuie să mergem înainte, învățăm. Vedem și noi la ce nivel suntem. Mergem înainte, e doar o înfrângere", a declarat Sabău, citat de digisport.ro.  

CITEŞTE ŞI: Liderul suferă prima înfrângere acasă. "U" pierde în fața campioanei FCSB

Comenteaza