Ce rezultate au obținut adversarele CFR-ului din Europa, la finalul săptămânii. Rennes, prima victorie după două luni

Ce rezultate au obținut adversarele CFR-ului din Europa, la finalul săptămânii. Rennes, prima victorie după două luni
| Foto: facebook.com/staderennais

Toate cele trei adversare ale campioanei din Grupa E a Europa League au reușit să obțină victorii importante în duelurile din campionat.

Dacă CFR Cluj a reușit să obțină încă o zi de odihnă, iar duelul cu Poli Iași se va disputa doar luni, oponentele din Europa au evoluat duminică în jocurile din campionat. Atât Lazio și Celtic, cât și Rennes au reușit să obțină victorii, surpriza venind din partea francezilor, care au obținut un succes după două luni în care nu au simțit gustul victoriei.

Lazio Roma

Deși au fost învinși de Celtic la mijlocul săptămânii, italienii au o serie bună în campionat, care s-a menținut și după meciul cu Fiorentina. Formația din capitala Italiei a reușit să se impună la Firenze cu 2-1, grație golurilor înscrise de Correa și Immobile, Ribery fiind cel care a marcat pentru echipa “Viola”. Datorită succesului, trupa lui Simone Inzaghi se menține în lupta pentru locurile de cupe europene.

Primul 11 al lui Lazio în victoria cu Fiorentina:

Strakosha – Patric, Acerbi, Radu – Lazzari, Milinkovic-Savic, Lucas Leiva, Luis Alberto, Lulic – Correa, Immobile

Celtic Glasgow

Liderul Grupei E din Europa League a obținut o nouă victorie categorică, în campionatul Scoției. Echipa pregătită de Neil Lennon s-a impus pe terenul celor de la Aberdeen, scor 4-0. Toate golurile lui Celtic au fost înscrise în prima repriză, iar pe lista marcatorilor s-au aflat Edouard, Frimpong, Forrest, Elyounoussi. Adversara CFR-ului conduce clasametul din Scoția, cu 25 de puncte, la egalitate cu marea rivală, Rangers.

Primul 11 al lui Celtic în victoria cu Aberdeen:

Forster – Frimpong, Jullien, Ajer, Bolingoli – Brown, McGregor – Forrest, Rogic, Elyounoussi – Edouard

Rennes

Învinși de CFR Cluj la mijlocul săptămânii, francezii s-au răzbunat în campionat, unde au obținut prima victorie, după o secetă de două luni. Echipa lui Julien Stephan a jucat pe propriul teren, împotriva celor de la Toulouse, pe care i-a învins cu 3-2. Niang și Hunou au înscris în primele 10 minute, însă Dossevi și Gradel au restabilit egalitatea. Totuși, tânărul Gboho a adus cele trei puncte pentru Rennes, cu un gol înscris în prelungiri. Francezii se află la jumătatea clasamentului din Ligue 1, cu 15 puncte.

Primul 11 al lui Rennes în victoria cu Toulouse:

Mendy – Traore, Da Silva, Gnagnon, Maouassa – Raphinha, Bourigeaud, Camavinga, Niang – Del Castillo, Hunou

Comenteaza