Ce s-a întâmplat după ce arbitrul Colțescu a fluierat finalul meciului din Gruia

Ce s-a întâmplat după ce arbitrul Colțescu a fluierat finalul meciului din Gruia
| Foto: FCSB Facebook

Scorul 1-1 la partida CFR Cluj - FCSB disputată în Gruia, în cadrul etapei a 19-a din SuperLiga României i-a nemulţumit pe cei de la FCSB, care au avut un gol anulat.  

FCSB putea să-și asigure duminică seara victoria în Gruia, însă golul superb marcat de către Florinel Coman a fost anulat. Centralul Sebastian Colțescu a fost chemat imediat la marginea terenului pentru a revedea faza. Cu câteva secunde înainte ca Florinel Coman să puncteze, Crețu a avut o intrare prin alunecare asupra lui Otele. 

Fundașul FCSB-ului a recuperat mingea, apoi, cu piciorul din spate, și-a atins adversarul, care a cerut imediat fault. Centralul a considerat că intervenția lui Crețu nu a fost una regulamentară și a anulat golul marcat de cel supranumit ”Mbappe de România”, a transmis digisport.ro. 

Faza din minutul 51 i-a determinat pe jucătorii celor de la FCSB să îi ceară explicaţii lui Sebastian Colțescu la finalul meciului. Imediat după ce arbitrul a fluierat terminarea partidei, elevii lui Elias Charalambous s-au năpustit asupra lui Colțescu și i-au cerut explicații pentru golul anulat. 

Pe de altă parte, la flash-interviu, total surprinzător având în vedere reacțiile sale la cald de până acum, Florinel Coman nu a vrut să comenteze decizia brigăzii de arbitri. "Nu voi mai comenta nimic. Am prins un șut foarte bun, din păcate, nu a fost gol. Felicit CFR-ul pentru un meci foarte bun, nu i-am văzut de mult să joace așa de frumos. Mai sunt două meciuri foarte grele, trebuie să fim montați și să câștigăm”, a spus Coman, citat de DigiSport

Însă, în teren, Florinel Coman ar fi "scăpat" o nouă înjurătură când a văzut că "bijuteria" de gol îi este anulat de Sebastian Colţescu, scrie orangesport.ro. Camerele TV au focusat obiectivul pe Florinel Coman în timp ce faza golului său era analizată la VAR de către Sebastian Colţescu, iar şeptarului FCSB i s-au putut citi pe buze injuriile când a văzut că arbitrul de centru este chemat la monitor din camera VAR.

FCSB îşi păstrează după egalul din Gruia poziţia de lider în clasament, la 5 puncte distanţă de CFR Cluj, iar cea mai controversată fază a meciului CFR Cluj -FCSB rămâne golul splendid al lui Coman care a fost anulat de centralul Sebastian Colțescu, după intervenția VAR-ului. 

Comenteaza