Cei mai bine cotați străini din Liga 1. Jucătorii CFR-ului domină autoritar Top 10

Cei mai bine cotați străini din Liga 1. Jucătorii CFR-ului domină autoritar Top 10
| Foto: facebook.com/cfr1907

Cinci fotbaliști ai campioanei se află printre cei mai bine cotați străini din campionatul României.

În actualul sezon, numărul fotbaliștilor străini din Liga 1 este 144, adică 34,7% din totalul jucătorilor. Printre aceștia se află și fotbaliști care fac diferența meci de meci, în special cei de la echipele din fruntea clasamentului. De altfel, între cei mai valoroși 10 jucători străini din Liga 1 există un singur fotbalist din play-out, Bradley de Nooijer, de la Viitorul Constanța.

Campioana CFR Cluj este cea mai bine reprezentată formație în Top 10, cu cinci fotbaliști, dintre care doi pe podium. Conform transfermarkt.com, Billel Omrani este cel mai bine cotat jucător străin din Liga 1, cu 3,6 milioane de euro. Este urmat în top pe Planic de la FCSB (2,3 milioane) și de un alt “feroviar”, Djokovic (2,2 milioane). Ceilalți elevi ai lui Dan Petrescu care au prins topul sunt Arlauskis, Camora și Boli.

Top 10 cei mai bine cotați străini din Liga 1:

  1. Billel Omrani (CFR Cluj) – 3,6 milioane
  2. Bogdan Planic (FCSB) – 2,3 milioane
  3. Damjan Djokovic (CFR Cluj) – 2,2 milioane
  4. Harlem Gnohere (FCSB) – 2 milioane
  5. Giedrius Arlauskis (CFR Cluj) – 2 milioane
  6. Bradley de Nooijer (Viitorul Constanța) – 1,65 milioane
  7. Elvir Koljic (CS U Craiova) – 1,6 milioane
  8. Mario Camora (CFR Cluj) – 1,4 milioane
  9. Mirko Pigliacelli (CS U Craiova) – 1,3 milioane
  10. Kevin Boli (CFR Cluj)/Risto Radunovic (Astra Giurgiu) – 1,1 milioane
Comenteaza