Foto Cele mai importante personalități din istoria Universității Cluj, celebrate cu ocazia Centenarului

La Casa de Cultură a Studenților a avut loc un eveniment, în cadrul căruia nume de legendă din istoria clubului clujean au fost sărbătorite la 100 de ani de existență a Universității Cluj.

Gala a început cu un moment solemn, când Fanfara Diviziei a 4-a de Infanterie “Gemina”, alături de Corul Filarmonicii Cluj au intonat imnul național. Apoi, Corul a interpretat imnul Universității Cluj, care reprezeintă clubul de mai bine de 70 de ani. Pe rând, foști președinți, foști antrenori sau sportivi au fost chemați pe scenă și omagiați pentru activitatea alături de clubul studențesc. Pe rând, reprezentanți de la baschet, handbal, atletism, judo și multe altele au urcat pe scenă pentru a fi celebrați cu ocazia Centenarului Universității Cluj.

În holul Casei de Cultură a Studenților, au fost expuse mai multe fotografii care prezentau cele mai importante performanțe reușite de sportivii clujeni în ultimii 100 de ani, dar și povești de la înființarea clubului în 1919. Printre personalitățile care au urcat pe scenă se numără Magda Jerebie, Vizi Imre, Marcel Țenter, Vasile Bogdan sau Florin Bercean.

Etichete
Comenteaza