CEV Eurovolley 2021. România începe competiția în compania Turciei

CEV Eurovolley 2021. România începe competiția în compania Turciei
| Foto: CEV

Naționala de volei feminin va debuta la întrecerea continentală împotriva vicecampioanei europene în exercițiu.

Duelul dintre reprezentativele România și Turciei de la Cluj-Napoca este prezentat de Federația Europeană ca fiind unul dintre o echipă care înearcă să revină în elita sportului și o formație care se află la apogeul maturității sale.

Tânăra Alexia Căruțașu este privită drept cea care poate trage după ea echipa națională a României. Jucătoarea în vârstă de 18 ani a reușit să își conducă echipa Sistem9 Yeşilyurt, din Turcia, către titlul în CEV Challenge Cup, reușind să obțină și titlul de MVP.

De cealaltă parte, turcoaicele sunt un adversar de temut și o formație bine sudată. Chiar dacă nu se vor putea baza pe Setter Naz Aydemir, din lot face parte vedetele Ebrar Karakurt, Hande Baladin, Eda Erdem și Zehra Gunes.

Turcia este printre favoritele la o medalie, având în vedere performanețele recente, locul al treilea la Volleyball National League și locul al cincilea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Comenteaza