CFR caută victoria care aduce "primăvara" la Cluj

CFR caută victoria care aduce
"Feroviarii" pot ajunge în "primăvara europeană" dacă înving pe Sporting Braga în partida din această seară, din Gruia, ultima de pe teren propriu în Champions League.
">

În partida tur , „ceferiştii" se impuneau cu 2-0 şi reuşeau una dintre marile surprize ale primei etape, iar acum sunt la un pas de calificarea în primăvara Ligii, o performanţă istorică pentru echipele din România. Tehnicianul CFR-ului aseamănă jocul lui Sporting cu cel al Şahtiorului lui Mircea Lucescu, dar crede că a găsit tactica potrivită: "Vom încerca să avem posesia, va fi altfel de meci faţă de cel din Portugalia", a spus Sergio.

CFR şi Braga se luptă pentru onoare şi pentru milioanele de euro puse la dispoziţie de UEFA pentru accederea în optimile Ligii. În meciul tur, formaţia „feroviară" s-a impus la Braga cu 2-0, după un joc spectaculos, dominat copios de gazde. Felgueiras a fost „îngerul păzitor" în Portugalia, având nu mai puţin de 24 de intervenţii. CFR-ul a jucat pe contraatac şi a lovit de două ori prin Rafael Bastos. Portughezii vor revanşa, dar Paulo Sergio susţine că le-a pregătit mai multe surprize. „Noi trebuie să demonstrăm că meciul cu Astra a fost doar un accident. Eu cunosc foarte bine echipa lui Sporting, ştiu antrenorul, şi ştiu la ce să ne aşteptăm. Jucătorii mei ştiu foarte bine ce au de făcut şi sunt conştienţi că trebuie să îşi schimbe atitudinea. Dacă vor asculta şi vor pune în practică ceea ce le-am spus, sunt convins că nu se va repeta registrul de la Braga, când raportul ocaziilor a fost net în favoarea lor. Este foarte important să avem posesia mingii, să ştim să o folosim", a explicat Paulo Sergio.

Antrenorul apreciază jocul colectiv al oaspeţilor şi compară echipa din Braga cu Şahtiorul lui Mircea Lucescu. „Ca stil de joc se aseamănă foarte bine. Au foarte mulţi brazilieni cu o tehnică impecabilă şi pot scoate cu uşurinţă oameni din joc. Pasează mult, joacă spectaculos, au calitate, e foarte clar acest lucru, dar nu trebuie să ne sperie cu nimic. E şansa noastră să luăm o opţiune importantă de calificare şi vreau să profităm", a mai spus tehnicianul de pe banca CFR-ului. Acesta ar putea trimite în teren următorul „11": Felgueiras - Pinto, Cadu, Piccolo, Rada - Alberto, Mureşan - Sougou, Bastos, Camora - Kapetanos.
Meciul dintre CFR şi Sporting Braga se joacă în această seară, de la 21:45, şi va fi transmis în direct pe Digi Sport, TVR şi Dolce şi în format live-text pe ziuadecj.ro.

Au jucat cu rezervele în Cupă

Sporting Braga s-a calificat în turul cinci al Cupei Portugaliei vineri, după o victorie cu 3-1 în faţa lui Pampilhosa. Antrenorul Jose Peseiro a odihnit mai mulţi titulari pentru a-i avea în formă maximă în această seara. „Ei sunt mult mai odihniţi, au fost menajaţi mai mulţi fotbalişti, dar sper să facem faţă ritmului", a decalarat Paulo Sergio. 7

Cadou pentru Paszkany

Fundaşul dreapta Ivo Pinto e anunţat titular şi are încredere că CFR îşi va trece în cont trei puncte, iar victoria o va dedica finanţatorului Arpad Paszkany, care şi-a aniversat ieri ziua de naştere. „E un joc decisiv pentru ambele echipe, este ca o finală, iar dacă ne impunem, vom avea şanse mari de calificare în optimi. Dacă vom câştiga, îi vom dedica victoria patronului, ar fi un cadou frumos de ziua sa", a anunţat Pinto. 7

Lot Sporting Braga

Portari: Beto, Quim, Cristiano

Fundaşi: Nuno André Coelho, Baiano, Elderson, Ismaily, Douglăo, Aníbal Capela, Salino

Mijlocaşi: Hugo Viana, Custódio, Djamal, Ruben Micael, Mossoró, Ruben Amorim

Atacanţi: Alan, Hélder Barbosa, Eder, Zé Luís, Carlăo

Explicatie foto: Rafael Bastos (la minge) a marcat de două ori în tur / foto Ioana Tohat

 

 

Comenteaza