CFR Cluj a încercat să transfere un fost căpitan al FCSB-ului: ”Cred că ne-ar fi ajutat foarte mult”

CFR Cluj a încercat să transfere un fost căpitan al FCSB-ului: ”Cred că ne-ar fi ajutat foarte mult”
| Foto: facebook.com/cfr1907

În campania de achiziții din vară, campioana a încercat să își întărească defensiva cu un internațional român, dar transferul nu s-a mai materializat.

Venit la CFR Cluj la începtului sezonului, Edi Iordănescu a rezistat doar trei meciuri pe banca “feroviarilor”. Totuși, tehnicianul a încercat un transfer important pentru formația din Gruia, aducerea lui Alin Toșca. Fostul căpitan al FCSB-ului urma să fie împrumutat de la Betis Sevilla, dar în cele din urmă, fundașul a ajuns în Grecia, la PAOK Salonic.

În prezent la Gaz Metan Mediaș, Edi Iordănescu a recunoscut negocierile pentru internaționalul român. “S-a discutat despre aducerea lui Toşca, pe care eu l-am dorit. E un jucător care mie mi-a plăcut mereu şi cred că ne-ar fi ajutat foarte mult. Din spate în faţă încercam să acoperim anumite poziţii. Eu îmi doream unele lucuri, dar dacă am plecat atât de repede, acele lucruri nu s-au mai întâmplat”, a declarat antrenorul, pentru Prosport.

În vârstă de 27 de ani, Alin Toșca a evoluat de-a lungul carierei pentru FCSB, Unirea Urziceni, Săgeata Năvodari, Viitorul, dar și în campionate puternice, precum La Liga sau Serie A, pentru Betis Sevilla respectiv Benevento.

Comenteaza