CFR Cluj, antrenament reușit înaintea derby-ului cu FCSB. “Feroviarii” au câștigat fără emoții cu FC Botoșani

CFR Cluj, antrenament reușit înaintea derby-ului cu FCSB. “Feroviarii” au câștigat fără emoții cu FC Botoșani
| Foto: facebook.com/cfr1907

Echipa condusă de Edi Iordănescu a câștigat pe teren propriu, în runda cu numărul patru din play-off, scor 2-0 și a urcat temporar pe primul loc în clasament.

Campioana a început bine jocul din Gruia, iar Deac l-a pus la încercat pe Hankic încă din minutul 3 al partidei, cu un șut la colțul scurt. Elevii lui Edi Iordănescu au continuat să pună presiune pe adversari, în timp ce formația din Moldova a trecut de puține ori centrul terenului.

Puțin după jumătatea primei reprize, balonul a ajuns la Sigurjonsson în marginea careului, iar islandezul a deschi scorul cu un șut bine plasat (26). Două minute mai târziu, mijlocașul campioanei a profitat de o eroare în defensiva oasepților și a majorat diferența (28).

Până la pauză, “feroviarii” au dominat, însă fără să reușească alte acțiuni periculoase la poarta lui Hankic. Astfel, scorul primei reprize în Gruia a fost 2-0, în favoarea formației clujene.

La revenirea de la cabine, fotbaliștii campioanei au părut mai concentrați pe conservarea rezultatului și pe evitarea unor posibile accidentări sau suspendări în perspectiva următoarei partide, decât de înscrierea celui de-al treilea gol. NIci oaspeții nu au impresionat, deși au avut parte de momente bune în ultimele 20 de minute de joc.

Deși nervii au cedat la final, iar Latovlevici și Al Mawas au fost eliminați după un conflict, CFR Cluj a reușit să se impună cu 2-0 într-un meci pe care l-a dominat și a acumulat 41 de puncte, reușind, temporar, să urce pe primul loc în clasamentul Ligii 1.

Comenteaza