CFR Cluj ar putea pierde cel mai bun jucător al sezonului. E dorit în Serie A

CFR Cluj ar putea pierde cel mai bun jucător al sezonului. E dorit în Serie A
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația din Gruia ar putea rămâne fără unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lot.

Unul dintre cei mai constanți jucători ai CFR-ului din stagiunea precedentă și totodată cel care a primit și titlul de "Jucătorul sezonului" s-ar putea despărți de "feroviari". Este vorba despre Simone Scuffet, care este dorit în Serie A.

Potrivit italienilor, goalkeeper-ul în vârstă de 27 de ani este pe lista celor de la Empoli, fiind privit drept înlocuitorul perfect în cazul în care titluarul Guglielmo Vicario va pleca.

Crescut de Udinese, Simone Scuffet a mai evoluat pentru Como, Kasimpașa, Spezia și APOEL Nicosia, iar de-a lungul carierei a strâns 40 de partide în Serie A.

În sezonul precedent, italianul a evoluat în 48 de partide pentru CFR Cluj, iar în 19 dintre acestea nu a încasat gol.

Variantele "feroviarilor" pentru înlocuirea lui Simone Scuffet sunt nou-venitul Cătălin Căbuz, Răzvan Sava și Otto Hindrich, ultimii doi fiind eligibili și pentru regula U21.

Comenteaza