CFR Cluj e în primăvara Europa League şi visează la o minune pe "Teatrul Viselor" GALERIE FOTO/ VIDEO

CFR Cluj e în primăvara Europa League şi visează la o minune pe
CFR a învins Braga pe teren propriu şi şi-a asigurat locul trei în grupă, care aduce calificarea în primăvara Europa League. Pentru „optimile" Ligii Campionilor, clujenii depind de rezultatul cu Man. United, dar şi de jocul rezultatelor.

Rui Pedro a reuşit o triplă de vis şi a răpus-o pe Braga, echipă care încheie grupa H pe ultimul loc, cu 3 puncte. „Ceferiştii" au însă şi motive de tristeţe: Galatasaray a învins Manchester, e pe locul al doilea cu şapte puncte, dar cu rezultatele directe care o avantajează, iar în ultima etapă, CFR e nevoită să câştige la Manchester, iar „Galata" să se încurce cu Braga, în deplasare.

Un meci pentru istorie, un meci pentru glorie şi, de ce nu, pentru milioanele ce vin de la UEFA. Astfel se prezenta duelul dintre CFR Cluj şi Sporting Braga, două echipe cu stiluri de joc diferite: una, CFR, care făcuse un obicei din a câştiga pe contraatac, şi cealaltă, Braga, echipă croită pe stilul brazilian, cu multe combinaţii rapide şi spectaculoase.

Paulo Sergio a surprins şi a început meciul fără Kapetanos, grecul fiind trecut pe bancă după evoluţiile modeste din ultima perioadă. Locul i-a fost luat de Bastos, mijlocaş rapid, cu o viteză şi tehnică superioare. Avantaj Sergio! Peseiro nu şi-a făcut temele aşa cum anunţase. Arogant, fostul antrenor al Rapidului s-a văzut câştigător dinaintea partidei. „Nu are cu ce să mă surprindă CFR-ul, ştim totul despre ei", spunea portughezul.

Gazdele vor să uite de umilinţele din campionatul intern, Liga are o cu totul altă miză. În România, Steaua e anunţată deja campioană, dar Europa aparţine CFR-ului în acest an.

Bastos joacă dezinvolt, e în formă, la fel cum a fost şi la Braga. Atunci înscria de două ori, acum se vrea servant. Şi reuşeşte o primă pasă de efect, dar Sougou întârzie sprintul, iar Beto iese şi se opune. CFR-ul rămâne sus, evoluează cu determinare, iar Rui Pedro e pe cale să facă o seară de excepţie. Nuno Coelho ratează o intercepţie, mijlocaşul „feroviarilor" preia mingea şi îl învinge pe Beto (7). Oaspeţii nu sunt surprinşi, consideră mai degbrabă o glumă nesărată golul încasat şi încearcă să revină. Se aruncă în atac, Amorim şi Alan se încurcă, iar CFR-ul scapă pe contraatac. Senegalezul Sougou pătrunde în careu, întoarce mingea la Rui Pedro, iar acesta înscrie pentru 2-0. Gluma se îngroaşă, Peseiro devine agitat şi trimite la încălzire toată banca de rezerve. Jucătorii săi respiră cu dificultate, dar nu renunţă la luptă, iar Alan reduce din diferenţă, după o pasă de geniu trimisă de Ruben Michael (17).


Oaspeţii se instalează cu totul în terenul „ceferiştilor" şi ignoră pericolul contraatacului. Eder oftează după un şut milimetric trimis peste vinclu, iar tribunele exultă. Rui Pedro face hattrick-ul şi îl învinge pe Beto pentru a treia oară , din interiorul careului (33). Sougou e şi el aproape de gol, scapă pe o „contră" spre poartă, dar şutează puţin peste.

Fotbaliştii de la Sporting încep să se certe între ei, sunt pe cale să fie eliminaţi din competiţie, iar unii îşi pierd cumpătul. Doulglao îl loveşte cu cotul pe Rada şi vede direct cartonaşul roşu!

„Feroviarii" sunt aproape de un succes mare, au jocul la discreţie şi vor chiar să mai înscrie. Bastos şutează în plasa laterală (59), dar Braga e prăbuşită, a ruginit şi nu se regăseşte. Peseiro îşi epuizează şi ultima schimbare cu 20 de minute înainte de final. Jocul nu se schimbă, iar CFR-ul iese învingător. Are şapte puncte în grupa H, dar planul i-a fost dat peste cap de Galatasaray, care a învins-o pe Manchester. Turcii au ajuns la şapte puncte şi se menţin pe locul secund, în faţa CFR-ului, iar „feroviarii" au nevoie măcar de un punct la Manchester în ultima etapă şi de o înfrângere a „Galatei" la Braga, pentru a spera la locul al doilea care duce în optimile Ligii Campionilor. Locul în primăvara Europa League a fost adjudecat aseară. 7

CFR Cluj - Sporting Braga 3-1 (3-1)

 Au marcat: Rui Pedro (7, 14, 33) / Alan (17)

 Stadion: Dr. Constantin Rădulescu, Spectatori: 13.000

 CFR: Felgueiras - Pinto, Cadu, Piccolo, Rada - Mureşan, Alberto - Sougou (Aguirregaray, 74), Rui Pedro (Kapetanos, 81), Camora - Bastos (Godemeche, 83)
 Antrenor: Paulo Sergio

 Braga: Beto - Salino (Helder, 32), Douglai, Nuno Coelho, Ismaily - Michael, Custodio, Viana (Mossoro, 69) - Alan, Eder (Ze Luis, 57), Amorim
 Antrenor: Jose Peseiro

 Cartonaşe galbene: Rui Pedro (70), Sougou (72), Cadu (84)

 Cartonaş roşu: Douglao (45)

 Au arbitrat: Sergei Karasev - Nikolai Golubev, Tikhon Kalugin (asistenţi) - Aleksei Nikolaev, Maksim Layushkin (arbitri adiţionali, toţi din Rusia)

Speranţe mici pentru optimile Ligii

Galatasaray s-a impus aseară în faţa lui Manchester United, cu 1-0 şi se menţine pe locul secund, cu şapte puncte, câte are şi CFR-ul, dar cu rezultatele directe care o avantajează. Pentru a se califica în optimile Ligii Campionilor de pe locul al doilea, „feroviarii" trebuie să spere că turcii vor pierde cu Braga , în ultima etapă, iar ei să scoată cel puţin o remiză pe „Old Trafford".

 

Bastos, mulţumit şi de locul trei: "E performanţa carierei mele!"

Rafael Bastos a fost, din nou, printre oamenii cheie ai CFR-ului. Deşi n-a marcat, mijlocaşul brazilian a oferit o pasă de joc aseară, în victoria istorică obţinută de CFR Cluj, 3-1 cu Sporting Braga, succes sinonim cu o calificare în primăvara europeană, dar în Europa League.

Bastos are în continuare speranţe că echipa sa ar putea produce o minune în ultima etapă, pe „Old Trafford", care, coroborată cu un eşec sau semi-eşec al celor de la Galatasaray la Braga ar duce echipa din Gruia în optimile Ligii Campionilor. Totuşi, brazilianul spune că şi calificarea în Europa League e o performanţă uriaşă pe care o consideră drept cea mai mare a carierei sale. „Cred că am făcut un meci extraordinar, din toate punctele de vedere: pressing, atac bun, defensivă sigură, tot ce contează. Echipa a avut o seară mare. Păcat că Galata a câştigat, suntem pe locul trei. La Manchester se poate întâmpla orice. Nu sunt supărat că n-am înscris, mă bucur că echipa a câştigat. Cred că rezultatul e meritul antrenorului care a făcut o tactică foarte bună. E cea mai importantă realizare din cariera mea", a spus Rafael Bastos într-o intervenţie la Digisport. „A fost o victorie frumoasă pentru toată lumea. Cred că echipa şi-a arătat valoare, din păcate Galata a câştigat. Mergem la Manchester să jucăm cât putem de bine. Sper ca şi cu noi, Manchester să folosească mai multe rezerve, dar oricum va fi greu. Când joci la United însemană că eşti mare fotbalist", a spus şi portarul Mario Felgueiras, la finalul partidei câştigate de CFR cu Braga, scor 3-1.

Comenteaza