CFR Cluj începe sezonul cu o remiză. "Feroviarii" nu au reușit să se impună la Erevan

CFR Cluj începe sezonul cu o remiză. "Feroviarii" nu au reușit să se impună la Erevan
| Foto: facebook.com/fcpyunik

În ciuda ocaziilor imporante, în special în prima repriză, formația pregătită de Dan Petrescu a încheiat la egalitate partida cu Pyunik, scor 0-0.

Campioana României a început bine jocul de la Erevan și a dominat încă din primele secvențe. Prima ocazie importantă a venit în minutul 5, când Mistrati a șutat din întoarcere, însă Yurchenko de deviat în corner.

"Feroviarii" au continuat să pună presiune, în timp ce adversarii au găsit cu greu drumul spre jumătatea de teren clujeană. Goalkeeper-ul armenilor a intervenit din nou salvator în minutul 18, când Roger a șutat puternic din flancul stâng.

La jumătatea reprizei, Mistrati l-a făcut din nou mare pe Yurchenko, după ce l-a luat la țintă și mai apoi a reluat în plasa laterală (23). Singura ocazie a gazdelor a venit din gheata lui Otubanjo, care însă a șutat slab, pe direcția lui Bălgrădean (43).

Omul finalului de repriză a fost fundașul celor de la Pyunik, Juninho, care l-a blocat în două rânduri pe Deac. Astfel, scorul pauzei la Erevan a fost 0-0.

Gazdele au surprins la revenirea de la cabine, armenii au devenit mai activi și au încercat să profite de fiecare spațiu din defensiva clujeană. CFR Cluj a trecut greu peste momentele de dominare ale lui Pyunik, iar Dan Petrescu a schimbat sistemul de joc prin introducerea lui Jefte.

"Feroviarii" au fost lipsiți de inspirație în ofensivă în actul secund și au ajuns cu dificultate la poarta gazdelor. Cu toate acestea, în minutul 73, Debeljuh a reluat pe spate, iar balonul trimis de croat a lovit transversala.

Chiar dacă Dan Petrescu a trimis forțe proaspete în teren în ultimele minute, meciul s-a încheiat 0-0, iar calificarea se va decide săptămâna viitoare la Cluj-Napoca.

Comenteaza