CFR Cluj întâlnește ultima clasată, iar Mandorlini așteaptă o victorie: "Sper să facem un meci bun"

CFR Cluj întâlnește ultima clasată, iar Mandorlini așteaptă o victorie: "Sper să facem un meci bun"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Antrenorul formației din Gruia a prefațat întâlnirea cu nou-promovata care a obținut un singur punct în Superligă.

După pauza echipelor naționale, în care mulți jucători au fost plecați la loturi, CFR Cluj revine pe teren în campionat și întâlnește cea mai slabă echipă din actuala stagiune, Metaloglobus. Nou-promovata ocupă ultimul loc în clasament, cu un singur punct în 8 etape.

Cu toate acestea, Andrea Mandorlini susține că trupa din capitală practică un joc frumos și ar fi meritat mai multe puncte. Italianul a vorbit și despre obiectivul impus de conducere la revenirea sa pe banca tehnică a "feroviarilor".

"A fost o perioadă așa și așa. Am avut mulți jucători plecați la echipele naționale, am muncit cu cei care au rămas aici. Parcursul e unul lung, le-am spus jucătorilor că trebuie să muncim, să creștem nivelul.

Sper ca mâine să facem un meci bun. Am văzut meciurile celor de la Metaloglobus cu FCSB și Rapid, e o echipă care joacă un fotbal frumos. Port maxim respect tuturor adversarilor, indiferent de echipa din clasament.

Noi trebuie să ne gândim la noi, am muncit mult, sper ca rezultatul să fie unul pozitiv. Nu știu dacă vom avea forța de a fi primii, dar vom da tot ce avem pentru a fi protagoniști", a transmis antrenorul.

Unul dintre nou-veniți ar putea debuta cu Metaloglobus

În ultimele zile, trei jucători cu CV-uri importante s-au alăturat CFR-ului, Kurt Zouma, Islam Slimani și Marcus Coco. Totuși, doar unul dintre ei arată nu nivel fizic bun și ar putea debuta chiar în următoarea etapă.

E vorba despre Marcus Coco, francezul care acoperă întreg flancul drept, un avantaj în sistemul cu 3 fundași centrali propus de Andrea Mandorlini.

"Au plecat jucători de la club, trebuie să ne recalibrăm acum. Știu povestea noilor veniți, s-au antrenat puțin cu noi. Sunt fotbaliști pentru care vorbește cariera lor de până acum. Vom vedea aportul pe care îl pot aduce echipei.

Coco e mai bine pregătit decât alții. Avem probleme în acea poziție, deci ar putea fi o soluție", a explicat tehnicianul italian.

Partida dintre CFR Cluj și Metaloglobus se va disputa sâmbătă, 13 septembrie, de la 21:30.

Comenteaza