CFR Cluj își întărește ofensiva cu un jucător eligibil U21

CFR Cluj își întărește ofensiva cu un jucător eligibil U21
| Foto: sepsiosk.ro

Campioana încearcă o nouă mutare pe piața transferurilor și și-a îndreptat atenția spre un tânăr fotbalist din Liga 1.

După calificarea în grupele Europa League, Dan Petrescu a cerut jucători noi la echipă, iar șefii din Gruia sunt pregătiți să îi îndeplinească dorința antrenorului. Potrivit Fanatik, “feroviarii” negociază cu fotbalistul celor de la Sepsi OSK, Nicolae Carnat.

Jucătorul de bandă este eligibil pentru regula U21 și a avut evoluții constante în ultimele sezoane pentru formația din Covasna. Carnat este așteptat să semneze un contract valabil pe patru sezoane, iar Sepsi OSK va încasa 200.000 de euro în schimbul jucătorului.

Mijlocașul a fost crescut la juniorii de Academia Hagi și a evoluat pentru juniorii lui Wolverhampton, în timp ce la seniori a mai îmbrăcat tricoul celor de la Esbjerg (Danemarca) și Dunărea Călărași.

În Liga 1, Carnat a evoluat de 50 de ori și a marcat șase goluri.  

Comenteaza