CFR Cluj l-ar putea pierde pe Alex Pașcanu. Jucătorul își dorește să rămână la FC Voluntari

CFR Cluj l-ar putea pierde pe Alex Pașcanu. Jucătorul își dorește să rămână la FC Voluntari
| Foto: facebook.com/FCSBOfficial

Fundașul împrumutat de campioni la formația din play-out și-ar dori să rămână sub comanda lui Mihai Teja și în sezonul următor.

Sosit în Gruia ca o mare speranță, Alex Pașcanu nu a reușit să îl impresioneze pe Dan Petrescu. Deși reprezenta o soluție pentru una dintre poziții U21, stopperul a evoluat puțin în prima parte a sezonului. Astfel, în iarnă, oficialii campioanei au decis să îl împrumute pe Pașcanu la FC Voluntari. Fundașul și-a regăsit pofta de joc și susține că și-ar dori să rămână la formația din play-out și după încheierea actualului sezon.

“Deocamdată știu că trebuie să mă întorc la CFR după ce se termină campionatul ăsta. Eu mă simt bine aici, vedem ce va fi. Mi-ar plăcea să mă întorc la anul, să capăt mai multă experiență. Acum depinde și de CFR, și de Voluntari, și de alte echipe, nu știu.

Am plăcere de a juca aici, e foarte bine. Încerc să mă bucur de timpul petrecut aici. O să trebuiască să avem o discuție. Să vedem ce vor și ei, eu vreau să joc, știu deja cum a fost acolo. Vedem din vară ce va fi. Important pentru mine e să joc meci de meci și să cresc de la meci la meci”, a declarat Pașcanu, conform Digisport.

Comenteaza